Despre Client

Academia de HR recrutează pentru Clientul său, unul dintre cei mai importanți jucători din piața iluminatului profesional din România. Cu o istorie de peste 18 ani, compania se mândrește cu numeroase proiecte atât pentru sectorul public cât și pentru sectorul privat precum:

  • peste 70.000 puncte luminoase gestionate în 18 ani, în orașe mari din România dintre care peste 24.000 puncte luminoase gestionate prin sisteme smart, de iluminat inteligent (telemanagement)
  • cele mai multe contracte de smart lighting din România
  • cel mai diversificat mix de tehnologii de conectivitate și comunicare folosit în proiecte de iluminat inteligent: PLC, RF, GSM-IoT, LoRa
  • primul oraș din România cu sistem de iluminat public gestionat inteligent în totalitate.

Ce înseamnă iluminat inteligent? Înseamnă printre altele eficiență, costuri reduse, protecția mediului: între 20-40% economii de energie și reduceri emisii CO2.Urmare a acestor proiecte, Clientul nostru este unul din motoarele cele mai importante ale acestei industrii, furnizând clienților săi competențe certificate, soluții integrate de iluminat dar și operare, gestiune și întreținere.

Compania este implicată în unele dintre cele mai mari și inovative proiecte de iluminat din țară. Pentru a enumeră doar câteva dintre tehnologiile integrate: LED, Plug & Play, IoT, telegestiune, asset management, auto-comisionare / notificare / localizare, stâlpi multifuncționali, senzori, CCTV, PHV alături de facilități integrate precum: semaforizare, supraveghere video, comunicare audio / video, butoane de panică, traversări de pietoni inteligente, smart parking, EV charging. Parteneri? Unele dintre cele mai reputate nume la nivel mondial: Schreder, Philips, FlashNet, Ghisamestieri, MK Illumination, Blachere, ELBA, 3M, Sogexi, Dual, CML.

Poduri, drumuri, străzi,, segmente de autostrada, clădiri, orașe – iată ce iluminează compania, proiecte la care este o bucurie să contribui alături de o echipă de profesioniști de top. Mediul de lucru este unul de vârf, oferind angajaților săi climatul organizațional propice dezvoltării și creșterii profesionale. Angajații existenți sunt mândri de proiectele de iluminat realizate de care beneficiază sute de mii de români în fiecare zi: uite, și eu am lucrat aici!

Descrierea Jobului

Căutăm 1 Magazioner pentru Brașov

Scopul principal al postului este gestiunea fizică a stocului de marfă din depozitul arondat

Concret, iată câteva exemple de responsabilități:

  • Asigură gestiunea fizică a stocului de marfă

  • Efectuează recepţia fizică a mărfii la intrarea în magazia firmei

  • Efectuează operaţiuni de intrare în stoc a mărfii

  • Operează în stoc mişcările de marfă

  • Participă activ la operaţiunile de încărcare/descărcare a mărfii la/din magazia firmei

  • Organizează eficient spaţiul de depozitare a mărfurilor

  • Efectuează transferurile de marfă din stocul central în substocuri şi retur

  • Ambalează şi securizează marfă în vederea livrării

  • Listează documentele fiscale ce însoţesc marfă şi le transmite clientului

  • Efectuează lunar inventarul stocului de marfă

  • Oferă informaţii despre stocuri departamentelor firmei

  • Respectă legislaţia de gestiune a stocurilor

Candidatul Ideal

  • Educație

    • Liceu (diplomă Bacalaureat)
    • Cunoştinţe de contabilitate primară
    • Cunoştinţe de legislaţie gestiune stocuri
    • Cunoştinţe de operare PC
  • Experiență

    • în specialitate: min. 2 ani
  • Alte cerințe

    • Aptitudine generală de învăţare
    • Aptitudini de comunicare
    • Aptitudini de calcul și lucru cu documente
    • Fără antecedente penale
  • Personalitate

    • aptitudini de planificare, organizare, punctualitate
    • memorie vizuală
    • atenţie concentrată şi distributivă
    • inițiativă și proactivitate
    • corectitudine

Ofertă

  • Companie de top în România pe domeniul său

  • Proiecte provocatoare și ambițioase care fac istorie

  • Colegi fantastici, deschiși la minte și entuziaști

  • Desfășori o activitate frumoasă unde nu te simți ca la muncă

  • Telefon mobil, abonament de voce și date

  • Prime de Paște și Crăciun

  • Tichete de masă

  • Prime și bonusuri obiective de performanță

  • 22 zile de concediu/an plătite

  • Pachet salarial competitiv

Aceasta nu este doar un job, ci este o șansă de a crește profesional lucrând la proiecte inovative și de anvergură la care alții doar visează!

Vreau să aplic

     

    Distribuie acest anunt catre prieteni care ar putea fi interesati

    Abordam toate problemele importante de HR si contribuim prin cursurile, serviciile si resursele noastre la identificarea, atragerea si pastrarea talentelor in companiile din Romania