Despre Client

Academia de HR recrutează pentru Clientul său, companie cunoscută de soluții și echipamente de siguranță/securitate, comunicare și automatizări. Compania furnizează o gama largă de servicii precum cele de:

  • Siguranță: detecție și stingere incendiu, sonorizare și evacuări
  • Securitate electronică: control acces, supraveghere video, detecție efracție, scanare cu raze X
  • Automatizări: BMS/SMS
  • Comunicare: telefonie, cablare structurată, infrastructură comunicare pentru congrese și conferințe
  • Sisteme PASSCHIP: interfoane, cititoare, controlere de acces, etc)

Compania oferă clienților săi tehnologie avansată și suport în toate fazele derulării proiectelor datorită unei echipe dedicate de profesioniști de top, un mediu de lucru performant și soluții de vârf.

Urmare a succesului său, compania se află în plină expansiune și recrutează 11 noi colegi.

Descrierea Jobului

Căutăm Site Manager, Coordonare Lucrări Sisteme de Siguranță/Securitate (nivel Middle/Senior) pentru București.

Scopul principal al postului este coordonarea lucrarilor de instalare și punere în funcțiune a sistemelor de securitate și siguranță: detecție și avertizare la incendiu, supraveghere video, control al accesului, detecție și avertizare la efracție.

Concret, iată câteva responsabilități:

  • Asigură planificarea necesarului de resurse materiale și umane în procesul de execuție

  • Organizează personalul alocat în vederea execuției lucrărilor – propriu și/sau subcontractori

  • Asigură execuția proiectelor de securitate în punctele de lucru ale companiei alocate, în condițiile tehnice și de timp planificate, conform obiectivelor firmei și standardelor de calitate adoptate

  • Aplică prevederile standardelor, normativelor și prescripțiilor tehnice și ale legislației specifice în cadrul proiectelor arondate

  • Coordonează activitățile desfășurate de echipele de lucru privitoare la lucrările încredințate

  • Gestionează consumurile de materiale, manoperă și utilaj utilizate pentru lucrarile desemnate

  • Furnizează date actualizate privind stadiul lucrărilor la ședințele interne, asigură comunicarea cu clientul privind execuția lucrărilor

  • Asigură siguranța și securitatea muncii în șantierele desemnate

  • Verifică lucrărilor executate din toate punctele de vedere – tehnic, calitativ, cantitativ, înscriere în grafic

  • Răspunde de respectarea termenelor, calitatea lucrărilor, întocmirea documentelor (carte tehnică)

Candidatul Ideal

  • Educație și Experiență

    • Studii superioare, tehnice
    • Cursuri/atestări specifice postului, experiență de coordonare și lucru cu oamenii
    • Experiență într-o poziție similară minim 1-3 ani
  • Alte cerințe

    • Bune cunoștințe de AutoCAD
    • Cunoștințe aprofundate în domeniul instalațiilor de securitate și siguranță: sistem control acces, sisteme de detecție și avertizare la efracție, sisteme supraveghere video, sisteme adresare publică, sisteme cablare structurată, sisteme detecție și avertizare la incendiu
    • Cunoștințe operare PC (Word, Excel, Outlook)
    • Cunoștințe medii de limba Engleză (avantaj)
    • Permis de conducere categorie B
  • Personalitate

    • Atenţie la detalii
    • Adaptabilitate / Flexibilitate
    • Gândire analitică
    • Independenţă și Iniţiativă
    • Integritate și Corectitudine

Ofertă

  • Companie cunoscută și apreciată pe segmentul său

  • Colegi deschiși la minte și entuziaști, un mediu de lucru prietenos, atmosferă de familie. Echipă tânără și energică, colegi cu abilități de top

  • Proiecte mari și interesante, de portofoliu

  • Desfășori o activitate frumoasă unde nu te simți ca la muncă

  • Locație accesibilă, bine conectată la mijloace de transport

  • Tratament corect și șanse egale, meritocrație

  • Telefon, laptop, softuri de specialitate

  • Pachet salarial competitiv

  • Programe de creștere și dezvoltare a abilităților profesionale

Companie de top, cu tradiție, clienți importanți, proiecte unice la care alții doar visează!

Vreau să aplic

     

    Distribuie acest anunt catre prieteni care ar putea fi interesati

    Abordam toate problemele importante de HR si contribuim prin cursurile, serviciile si resursele noastre la identificarea, atragerea si pastrarea talentelor in companiile din Romania