Nu trăim ca să muncim

Pandemia ne-a mutat de la birou acasă și ne-a obligat pe toți să redefinim munca și modul de a munci. Și asta s-a întâmplat peste noapte și din necesitate. Dar pe măsură ce lucrurile se liniștesc, oamenii se întreabă tot mai mult: de fapt, ce înseamnă să muncești? Mai este munca ce e fost, ne mai raportăm la ea ca înainte de Pandemie, sau noile perspective câștigate fac drumul înapoi imposibil chiar și pentru cei care au continuat să fie prezenți fizic la locul de muncă. Schimbarea la care asistăm acum este mai profundă și trece dincolo de contextul particular al fiecăruia dintre noi.

Ce vor oamenii de fapt de la joburile lor, care este motivul fundamental pentru care muncim? O întrebare profundă şi cu implicații multiple pentru că munca reprezintă fundamentul necesar al societății, mecanismul prin care se creează valoare şi singura modalitate pe care miliarde de oameni o au la dispoziţie pentru a-şi asigura existenţa: munca reprezintă o modalitate legală şi corectă de a ne procura cele necesare existenţei. Dar omul nu trăieşte doar pentru a supraviețui decât în situaţii limită şi când nu are de ales.

Munca necesită un evantai de motivaţii pentru a deveni performanţă, doar motivaţia implicită a venitului nu mai este suficientă! 

Identificând toate nevoile care îi determină pe oameni să muncească reuşim să înţelegem mai bine resortul care conduce la Implicare şi Employee Engagement.

Ce îşi doresc de fapt astăzi oamenii de la joburile lor?

  • Îşi doresc Libertate, însemnând lipsa constrângerilor şi limitărilor de orice fel şi acces la resurse dar şi libertate decizională care să le pună în valoare personalitatea şi viziunea;
  • Îşi doresc Flexiblitate, pentru că nu suntem mașini şi nu avem în fiecare zi şi continuu aceiaşi stare şi disponibilitate psihologică. Oamenii sunt subiectul propriilor schimbări de stare şi sunt zile în care pur şi simplu nu au capacitatea de a performa conform standardelor. Îşi doresc deci un job care să ţină cont de ritmurile naturale şi să fie în armonie cu acestea;
  • Flexibilitatea este oricum necesară şi pentru că acţionăm pe mai multe planuri, nu doar cel profesional ci şi cel personal unde avem mai multe roluri (copii pentru părinţii noştri, părinţi pentru copii noştri, avem hobby-uri, preocupări culturale, nevoi de învăţare, etc) şi nu de puţine ori aceste planuri sunt dezechilibrate de obicei în favoarea celui profesional. Altfel spus, oamenii îşi doresc echilibru între viaţa personală şi muncă;
  • Îşi doresc un job pe care să îl facă cu Pasiune, adică o continuare firească a intereselor şi preocupărilor proprii, ceva pentru care nu este nevoie de strategii de motivare;
  • Îşi doresc ca opinia lor să Conteze iar contribuţia lor să îi reprezinte pentru că oamenii nu mai vor să fie anonimi. Cultura de sharing şi succesul blog-urilor şi al vlog-urilor reprezintă toate dovada acestei direcţii care redă demnitatea persoanei şi resemnifică individul. Tinerii de azi şi de mâine nu mai acceptă să fie simple ” rotiţe” în sistem, vor să le fie recunoscută contribuţia cu Nume şi Prenume;
  • Îşi doresc ca ceea ce au făcut ei să aibă un Impact, lăsând o urmă pe unde au trecut. Poate nu degeaba companiile din zona IT şi programare îşi motivează prezenții şi viitorii angajaţi cu şansa de a lucra la proiecte cât mai mari, chiar globale, stimulând acel tip de mândrie pe care o are de exemplu un inginer constructor atunci când trece peste podul la a cărui realizare a contribuit;
  • Îşi doresc Împlinire și Evoluție, învăţând zilnic ceva nou şi interesant, valorificându-şi potenţialul într-o activitate care nu rămâne mereu aceiaşi, statică şi repetitivă ci evoluează odată cu ei, contribuind la Dezvoltarea Personală, stimulându-i şi provocându-i mereu mai sus.

Jobul ca experiență de viață

Tot mai mulţi oameni realizează sub impactul accesului la informaţie şi a modelelor şi exemplelor de succes care se viralizeaza rapid că se poate şi altfel (auzind de exemplu fie despre antreprenori cu afaceri de miliarde pornite din garaj ori fie despre companii care îşi răsfaţă pur şi simplu angajaţii cu cele mai atractive, interesante şi uneori ciudate beneficii). Prin natura noastră, ne dorim mereu mai mult şi mai bine.

Iată deci cum, tot mai mulţi oameni şi-au modificat aşteptările de la muncă iar astăzi, conform numeroaselor studii care investighează acest subiect, oamenii îşi doresc ca joburile lor să reprezinte un mijloc de împlinire personală şi O Experienţă de Viaţă şi nu un rău necesar, unde se duc pentru că trebuie, sacrificând timpul pentru bani.

Consecințe

Pe de o parte, acest trend despre jobul ca experiență de viață însemnă recucerirea demnităţii şi a nevoii de a ne (re)umaniza după o era a industrializării în care omul devenise realmente un apendice la banda de producţie, apendince necesar doar pentru că nu dispuneam de fapt de capacitatea de a automatiza totul. Acest trend, reprezintă şansa pentru o mai bună valorificare a resurselor creative ale omului care, eliberat de povara sarcinilor repetitive şi mărunte, se poate apleca acum asupra unor provocări şi activităţi mai demne de inteligenţa şi capabilităţile sale.

Pe de altă parte, direția aceasta înseamnă o imensă presiune asupra companiilor care trebuie să îşi adapteze rapid, poate mai rapid decât sunt în măsură, fluxurile şi procesele productive astfel încât să ofere angajaţilor săi joburi ”curăţate” de tot ce nu mai corespunde noii viziuni. Fără îndoială sunt zone în care aşteptările angajaţilor deja nu mai sunt realiste, depăşind capacitatea unor companii de a le servi în mod profitabil, dar trendul este abia la început.

Ce urmează? Ce fel de muncă vor mai dori oamenii să facă?

Ei bine, studiile arată că tot mai mult oamenii se aşteaptă ca din această perspectivă, jobul ca experienţă de viaţă să rămână o activitate producătoare de venituri desigur dar nu o obligaţie, nu un stres, ceva cu nimic diferită de modul firesc şi natural de a fi şi de a ne implica în ceea ce ne place. De ce ar fi munca ceva diferit, de ce trebuie să fie munca un compromis, un timp sacrificat care nu ne aparţine şi când nu ne aparţinem? Munca trebuie să fie la fel de firească precum un hobby de care ne ocupăm oricând cu plăcere şi entuziasm şi, poate nu degeaba, unele dintre cele mai mari companii de astăzi s-au născut aproape în joacă în sensul că nu reprezentau temelia vreunui plan măreţ al fondatorilor lor ci simple modalităţi în care aceştia îşi împlineau pasiunile.

Jobul ca experienţă de viaţă va răsturna complet piața muncii și va obliga companiile să reconsidere fluxurile de producție gândite exclusiv din prisma optimizării tehnologice investind in talent nu doar în tehnologie și reproiectând activitățile și diviziunea muncii astfel încât să avem joburi pentru oameni nu oameni pentru joburi.

Nu mai este mult până când aceste aşteptări vor deveni normă, un fenomen generalizat, starea de fapt. Multe companii nu vor rezista acestei transformări pentru că nu vor şti, nu vor înţelege, nu vor dori şi nu se vor putea adapta acestei direcţii.

Generațiile care vin îți doresc ca banii să fie doar o consecinţă a ceea ce le place, nu un compromis și nu un sacrificiu, iar în companiile care vor reuși această transformare deși scumpă și costisitoare, paradoxal aparent, dar va crește nivelul de engagement şi implicare şi va creşte productivitatea muncii pentru că oamenii vor ”munci” cu drag, venind cu idei noi şi originale, disruptive şi mereu provocatoare.

La Academia de HR contribuim la atragerea, păstrarea și motivarea talentelor în companiile din România!

Descoperă aici soluții și strategii pentru motivarea angajaților