Despre Client
Academia de HR recrutează pentru Clientul său, companie de IT de succes care realizează soluții complexe cu precădere pentru domeniul medical (sector aflată în plină creștere și cu un potențial uriaș pentru viitor). Soluțiile de eHealth și eBusiness ale companiei se adresează cu precădere instituțiilor medicale private sau publice și contribuie în mod substanțial la îmbunătățirea performanței acestora în mediul ultra-dinamic în care trăim, prin informatizarea și integrarea tuturor fluxurilor de activitate ale clienților (componenta medicală, planificare financiară, managementul resurselor materiale și umane, etc.).
Domeniul medical este unul strategic pentru societate, astfel încât, impactul acestor soluții se reflectă până la urmă în calitatea vieții pacienților. Compania a acumulat prin specializare pe aceste sector foarte multă experiență specifică fapt ce se regăsește în expertiza și know-how-ul echipei, în înțelegerea nevoilor clienților și în capacitatea de inovare (esențială pentru acest domeniu). Pentru realizarea soluțiilor sale compania folosește o gamă variată de limbaje de programare și medii de dezvoltare, iar echipa existentă (numeroasă) este una de top (fapt ce se traduce în valoare adăugată).
Urmare a numeroaselor proiecte de succes realizate până în prezent dar și datorită contextului curent în care preocuparea pentru sănătate este mai acută ca niciodată, compania se află în plină dezvoltare și caută noi colegi care să se alăture proiectelor inovative, transformaționale și de mare impact pe care le are în portofoliu.


Despre post
Căutăm 1 x Programator Java pentru București
Rolul principal: În acest rol, veți participa la dezvoltarea și implementarea unui produs complex care vizează eficientizarea proceselor pentru companii din domeniul medical Produsul este dedicat companiilor private sau publice. § Vei face parte din procesul decizional care vizează arhitectura și funcționalitățile produsului final. § Vei avea șansa de a înțelege procesele de afaceri ale companiilor mari, lucrând împreună cu clientul și consultanți cu o bogată experiență în domeniu. Alte responsabilități sunt prezentate mai jos:
Candidatul Ideal


Ofertă – De ce să te alături
Aceasta este o șansă de a învăța și de a crește făcând o activitate interesantă alături de oameni deștepți, pentru un domeniu de mare viitor și de mare impact!
Vreau să aplic