Despre Client

Academia de HR recrutează pentru Clientul său, una dintre cele mai vechi companii de construcții din lume, cu o istorie impresionantă de realizări și proiecte derulate la nivel global pe parcursul a unui secol de activitate. O companie puternică și apreciată, care a rezistat probei timpului alături de lucrările sale prezente în toată lumea.

Compania oferă o gama largă de activități din arii variate precum lucrări civile (drumuri, cai ferate, aeroporturi, infrastructură de apă, tuneluri și poduri) dar și clădiri de business, rezidențiale sau de utilitate publică (spitale, stadioane, muzee, etc). Proiectele realizate se disting prin calitate, durabilitate, eficiență energetică și magnitudine, unele dintre ele fiind proiecte grandioase menite să reziste și să producă beneficii de-a lungul a multor generații în unele dintre cele mai mari și aglomerate metropole din lume.

Pe lângă proiectele ambițioase pe care le realizează compania, echipa de top de care dispune reprezintă unul dintre cele mai importante atuuri ale sale deoarece astăzi, oamenii fac diferența. O companie cu o astfel de istorie nu poate exista decât fiind clădită pe valori puternice precum respect pentru oameni, pentru mediu și pentru viitor.

În România compania are de asemenea o prezență îndelungată de peste 15 ani, fiind un partener important pentru mari proiecte de infrastructură, unele emblematice și de importanță strategică, fiind recunoscută în prezent ca una dintre cele mai bine cotate companii de construcții din țară.

Descrierea Jobului

Căutam 1 x Manager Securitate şi Sănătate în Muncă și PSI, locat în București.

Misiunea principală a postului este organizarea, coordonarea, monitorizarea activităților SSM& SU în toate șantierele din tara si in sediul companiei, din punct de vedere al legislației domeniului si al politicilor companiei.

  • Coordoneaza, organizeaza si urmareste activitatea tuturor santierelor din tara si a sediului din punct de vedere SSM& SU

  • Este responsabil cu urmărirea, coordonarea, respectarea, implementarea și verificarea aplicarii politicilor specifice companiei si a legislatiei specifice domeniului SSM, SU pentru toate locurile de muncă

  • Este responsabil cu urmărirea, coordonarea, respectarea, implementarea și auditarea cerintelor sistemului de management al companiei in domeniile SSM, SU

  • Realizează documentațiile prevăzute de legislația specifică pentru buna funcționare a activitații de SSM și PSI. Realizeaza revizuirea proiectelor și pregătirea planurilor specifice pentru fiecare dintre activitățile din domeniul SSM la toate nivelurile (Plan propriu SSMM; PLAN GENERAL; PLAN PREVENIRE SI PROTECTIE; INSTRUCTIUNI PROPRII; ATRIBUTII SI RASPUNDERI IN DOMENIUL SSM, etc)

  • Este responsabil de analizarea cu acuratețe și raportarea la timp a cauzelor neconformitaților, incidentelor și situațiilor potențial periculoase constatate

  • Identifică și propune măsuri de imbunătățire în urma inspecțiilor și auditurilor pe care le desfasoară periodic

  • Tine evidenta accidentelor si intocmeste planul de actiune in caz de pericol grav si iminent. Investighează cauzele producerii incidentelor, accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale, intocmește documentația aferentă si propune masuri de prevenire

  • Se ocupă de verificarea periodică, conform legislației in vigoare a dotării tehnice pentru prevenirea și stingerea incendiilor. Contribuie la elaborarea documentelor specifice pentru obținerea de autorizații și avize

  • Reprezintă compania în timpul inspecțiilor din partea autoritaților. Participă în calitate de secretar și se ocupă de funcționarea CSSM, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare a CSSM și a legislației în vigoare

  • Coordoneaza, organizeaza si urmareste activitatea de prevenire şi protecţie, de instruire a personalului, de prevenire a accidentelor de muncă şi menţinere a stării de sănătate a personalului, investigarea cauzelor producerii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, monitorizarea aspectelor de securitate si sănătate în muncă, etc.

  • Elaborează documentația și tematicile pentru toate fazele de instruire, stabilește periodicitatea instruirii adecvate pentru fiecare loc de muncă in instrucțiunile proprii, se asigură de informarea și instruirea lucrătorilor în domeniul securitații și sănătații în muncă, a situațiilor de urgența și mediu și verifică însușirea și aplicarea de catre lucrători a informațiilor primite. Elaborează un plan și instrucțiuni de prevenire și protecție în funcție de particularitațile activitații desfășurate, dupa caz

  • Monitorizeaza punctele critice de securitate si sanatate in munca. Efectuează analize de risc și instruiri tematice pentru activitațile din zona alocată. Colaborează cu conducătorii locurilor de muncă pentru ca echipele de lucrători să atingă performațele de securitate în muncă stabilite prin obiectivele companiei

Candidatul Ideal

  • Educație și Experiență

    • Studii superioare
    • Absolvire curs Coordonator in domeniul securitătii si sănătatii în muncă
    • Absolvire curs Evaluator de risc in securitate si sanatate in munca
    • Absolvire curs Cadru tehnic cu atribuții în domeniul protecției și stingerii incendiilor
    • Absolvirea unui program de învățământ postuniversitar sau master în domeniul securitații și sănătații în muncă
    • Absolvire curs Inspector in domeniul SSM
    • Absolvire curs Auditor Intern pentru Sistemul de Management al Sănătăţii şi Securităţii în Muncă cf. ISO 45001:2018
    • Alte diplome în domenii precum SSM, PSI constituie avantaj
    • Experiență în SSM și PSI in lucrari de constructii civile si instalatii- minim 7 ani
    • Experiența anterioară totala: aproximativa de 10-15 ani
  • Alte cerințe

    • Permis de conducere cat. B
    • Cunostințe solide de legislația specifică de SSM si SU
    • Cunostințe bune de operare PC (MS Office, PowerPoint, Internet, etc)
    • Limba Engleză cel puțin nivel mediu scris și vorbit
    • Activitatea se derulează de la birou/pe teren
  • Personalitate

    • Capacitate de organizare si coordonare, sinteza si analiza
    • Persoană responsabilă, flexibila, proactiva si inovativa
    • Capacitate foarte buna de comunicare și de relaționare
    • Spirit de observație, atenție la detalii

Ofertă

  • Companie globală de renume, un brand reputat și respectat pe segmentul său

  • Veți face parte dintr-o echipă cu un nivel înalt de calificare, colegi profesioniști, cu inteligență și competențe tehnice de top

  • Proiecte mari, frumoase, de portofoliu, diverse și ambițioase

  • Mediu de lucru prietenos, un climat bazat pe respect și recunoaștere

  • Posibilitatea de participare la cursuri de perfecționare

  • Tichete de masă

  • Asigurare medicală

  • Mașina de serviciu

  • Telefon mobil, abonament voce și date

  • 22 zile de concediu pe an

  • Pachet consistent de relocare (acoperire costuri cazare etc) pentru cei din arealul mai îndepărtat de Arad

  • Salariu (foarte) atractiv

Această nu este doar un job, ci este o șansă de creștere și dezvoltare profesională într-o companie de succes!

Vreau să aplic

     

    Distribuie acest anunt catre prieteni care ar putea fi interesati

    Abordam toate problemele importante de HR si contribuim prin cursurile, serviciile si resursele noastre la identificarea, atragerea si pastrarea talentelor in companiile din Romania