Despre Client

Academia de HR recrutează pentru clientul său, cunoscută compania producătoare din industria alimentară cu o istorie de peste 20 de ani și un portofoliu variat de zeci de produse foarte apreciate (conserve, mâncare gătită, pateuri, legume conservate, sosuri). Compania este lider de piață pe unele dintre acestea, oferind produse de calitate mereu adaptate la preferințele consumatorilor, realizate după rețete tradiționale, fiind orientată către o alimentație curată și sănătoasă.

Compania investește constant în dezvoltare având la acest moment unele dintre cele moderne linii tehnologice disponibile, putând livra milioane de conserve pe lună. Clientul nostru îndeplinește cele mai ridicate standarde privind siguranța alimentară, fabrica de producție fiind autorizată își comercializeze produsele pe piața intercomunitară (export și comercializare în 12 țări). Produsele sunt atent verificate în fiecare etapă a fluxului tehnologic, de la procurarea ingredientelor și până la ambalare, etichetare, depozitare și transport.

Toate acestea sunt posibile datorită unui colectiv bine pregătit tehnic și pasionat de care compania este preocupată continuu. Printre ei sunt specialiști cu experiență bogată, dar și tineri plini de entuziasm, dornici să învețe mai mult și să facă lucrurile cât mai bine. Aflată în plină expansiune și dornică de extindere, compania se află în căutarea unor noi colegi.

Descrierea Jobului

Recrutăm 1 x Buyer pentru București. Scopul principal al postului este să dezvolte și implementeze strategia de achiziții în conformitate cu obiectivele firmei.

Concret, iată câteva exemple de responsabilități:

  • Dezvoltă portofoliul de furnizori pentru a asigura o varietate cât mai mare de opțiuni pentru companie și pentru a crește puterea de negociere

  • Evaluează potențialii furnizorii din perspectiva criteriilor și standardelor companiei (volume, livrare, ambalare, termene de plată, etc.)

  • Dezvoltă și implementează strategia de achiziții în conformitate cu obiectivele firmei

  • Elaborează cereri de oferta, analizează cotațiile primite, selectează cele mai bune oferte. Plasează comenzilor la furnizori și urmărește livrarea acestora

  • Identifică noi furnizori pentru proiectele pe care compania urmează să le implementeze

  • Negociază contractele cu furnizorii, optimizând costurile și condițiile de colaborare

  • Menține și consolidează relația furnizorii existenți și rezolva situațiile operaționale curente. Urmărește derularea contractelor din punct de vedere al condițiilor agreate

  • Menține în bună ordine baza de date cu furnizorii existenți și potențiali

  • Monitoriza tendințele din domeniu, și vei face predicții cu privire la evoluția ulterioară a prețurilor și impactului asupra obiectivelor companiei. Realizează analize de cost și vei propune soluții de îmbunătățire

  • Evaluează furnizorii curenți în termeni de performanță și propune acțiunile potrivite

  • Pregătește diverse rapoarte, analize și statistici pentru management

Candidatul Ideal

  • Educație și Experiență

    • Absolvent studii superioare economice sau tehnice
    • Experiență minim 2 ani
  • Alte cerințe

    • Cunoștințe operare PC – MsOffice (Word, Excel, PPT)
    • Cunoștințe de limba Engleză (mediu/ avansat)
    • Cunoașterea mediului și dinamicii pieței alimentare (avantaj)
    • Carnet șofer (avantaj)
  • Personalitate

    • Persoană proactivă, hands-on care are capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic
    • Jucător de echipă, atitudine pozitivă, deschis la idei
    • Autonomie și inițiativă împreună cu disciplină de a acționa nesupervizat pentru a obține rezultate
    • Aptitudini de planificare, organizare, punctualitate, creativitate, inteligență analitică

Ofertă

  • Companie reputată, unul dintre liderii de piață din România pe segmentul său

  • Colegi deschiși la minte și entuziaști, un mediu de lucru prietenos, atmosferă de familie. Echipă tânără și energică, colegi cu abilități de top

  • Desfășori o activitate frumoasă unde nu te simți ca la muncă

  • Decontare transport

  • Traininguri și programe de creștere profesională

  • Bonus anual în funcție de performanțele companiei

  • Bonus individual de performanță în funcție de savings-urile realizate

  • Salariu atractiv

Companie de top, cu tradiție, clienți importanți, proiecte unice la care alții doar visează!

Vreau să aplic

     

    Distribuie acest anunt catre prieteni care ar putea fi interesati

    Abordam toate problemele importante de HR si contribuim prin cursurile, serviciile si resursele noastre la identificarea, atragerea si pastrarea talentelor in companiile din Romania