Vreau mai mult! Este una dintre cele mai firești și mai puternice motivații umane. Vrem să învățăm mai mult, să câștigăm mai bine, să avem o carieră mai bună, să construim ceva al nostru, să fim mai buni decât ieri. Vrem să evoluăm, să ne depășim limitele, să vedem până unde putem ajunge. Și, în sine, nu este nimic greșit în asta, dimpotrivă: ambiția, dorința de progres și aspirația către mai bine sunt forțe extraordinare. Fără ele, probabil că am rămâne mult mai ușor blocați în ceea ce este familiar și comod. Problema începe atunci când „vreau mai mult” se transformă în „nu este niciodată suficient”: mai multă muncă, mai multe rezultate, proiecte, bani și recunoaștere. Și, undeva pe drum, uităm să ne mai întrebăm un lucru fundamental: Eu cât mai pot duce?
Ambiția nu este problema. Lipsa măsurii poate deveni problema.
Trăim într-o lume extrem de competitivă. Vedem permanent oameni care par să aibă mai mult decât noi, să facă mai mult decât noi, să avanseze mai repede, să câștige mai mult, să călătorească mai mult, să construiască afaceri mai mari și să aibă cariere mai spectaculoase. Social Media amplifică această impresie: vedem rezultatul, dar rareori vedem costul, vedem succesul, dar nu vedem nopțile nedormite, vedem promovarea, dar nu vedem anii de presiune. Și apare gândul: „Dacă el poate, trebuie să pot și eu.” „Dacă ea lucrează atât, eu de ce să nu pot?” „Trebuie să trag mai tare.” „Trebuie să accelerez.” „Încă puțin.” Iar „încă puțin” poate deveni, fără să ne dăm seama, un mod de viață. În acest punct merită să învățăm să facem diferența dintre stresul care ne mobilizează și stresul care începe să ne consume resursele. Nu putem elimina complet stresul din viață, dar putem învăța să îl recunoaștem, să îl gestionăm și să construim mecanisme sănătoase de recuperare.
Dacă vrei să înțelegi mai bine mecanismele stresului, burnout-ului și ale recuperării și să dobândești instrumente practice de gestionare a acestora, vezi Cursul Stress, Burnout & Wellbeing Management – Academia de HR.
Este ca la haltere: nu sari de la 50 la 150 de kilograme doar pentru că vrei mai mult
Imaginați-vă un om care merge la sală și poate ridica 50 de kilograme. Își dorește să devină mai puternic, foarte bine. Data viitoare pune 55, apoi 60. Se antrenează, se odihnește, își hrănește organismul, își dezvoltă musculatura și, în timp, ajunge poate la 80, 100 sau chiar 150 de kilograme. Asta înseamnă progres. Dar dacă, într-o zi, decide că 50 de kilograme nu mai sunt suficiente și pune brusc 150kg? Faptul că vrea mai mult nu înseamnă că organismul lui este pregătit pentru mai mult. Ambiția nu poate anula legile corpului. Și același lucru este valabil și psihologic. Putem să ne dorim mai multă responsabilitate, mai multe proiecte, mai multe rezultate și mai multă performanță, dar capacitatea noastră de a susține toate acestea trebuie construită progresiv. Efortul trebuie dozat, avem nevoie de perioade de intensitate, dar și de recuperare. Avem nevoie de provocări, dar și de pauze. Avem nevoie să ieșim din zona de confort, dar nu să locuim permanent într-o stare de disconfort.
Granița dintre dezvoltare și autodistrugere este uneori foarte fină
Există o diferență importantă între „Vreau să cresc” și „Mă forțez continuu pentru că nu mă simt niciodată suficient de bun”. Prima este dezvoltare, a doua poate deveni epuizare. Când fiecare succes este imediat transformat într-un nou standard, nu mai există sentimentul de „am reușit”. Există doar următorul obiectiv: ai terminat proiectul? Urmează următorul. Ai primit promovarea? Acum trebuie să demonstrezi că o meriți. Ai atins obiectivul financiar? Trebuie să câștigi mai mult. Ai ajuns într-o poziție bună? Acum trebuie să urci și mai sus. Și astfel, cariera poate deveni o cursă fără linie de sosire. Iar omul care aleargă permanent fără să se oprească pentru a-și recupera resursele ajunge, mai devreme sau mai târziu, să nu mai aibă de unde să alerge.
Burnout-ul nu apare neapărat pentru că nu ne place ceea ce facem
Un mit destul de periculos este că burnout-ul apare doar atunci când avem un job pe care îl urâm. Nu este neapărat așa. Poți ajunge epuizat chiar făcând ceva ce îți place. Poți fi foarte implicat, foarte responsabil, foarte ambițios și foarte motivat și, tocmai pentru că îți pasă atât de mult, să continui să tragi de tine dincolo de limitele tale. Uneori, oamenii care ajung la epuizare nu sunt cei care nu vor să muncească. Sunt tocmai cei care nu știu când să se oprească. Cei care răspund mereu la telefon. Cei care verifică mailurile seara. Cei care iau încă un proiect. Cei care nu își permit să spună „nu”. Cei care simt vinovăție când se odihnesc. Cei care consideră că o zi fără productivitate este o zi pierdută. În timp, organismul începe să plătească factura. Oboseală persistentă. Iritabilitate. Lipsă de concentrare. Scăderea motivației. Somn perturbat. Sentimentul că nu mai faci față. Distanțare emoțională. Pierderea plăcerii pentru lucrurile care înainte îți făceau bine. Nu orice perioadă dificilă înseamnă burnout, iar simptomele persistente sau severe merită discutate cu un specialist. Dar este important să înțelegem mecanismul: nu putem cere la nesfârșit performanță unui sistem care nu primește recuperare.
Stresul cronic și burnout-ul nu se rezolvă doar prin „a trage mai tare” sau prin voință. Este nevoie să învățăm să ne gestionăm resursele, să recunoaștem semnalele de alarmă și să folosim tehnici concrete de relaxare și recuperare. Descoperă Cursul Stress, Burnout & Wellbeing Management – Academia de HR.
Înainte să vrem mai mult, trebuie să fim în pace cu ceea ce suntem acum
Asta nu înseamnă să renunțăm la ambiții. Înseamnă să nu ne construim întreaga valoare personală pe ceea ce urmează să obținem. Este o diferență enormă. Pot să îmi doresc o funcție mai bună fără să cred că sunt un om mai valoros doar dacă o obțin. Pot să vreau să câștig mai mult fără să cred că valoarea mea este egală cu venitul meu. Pot să vreau să fiu mai performant fără să mă consider un eșec atunci când am o perioadă mai slabă. Să fii în pace cu tine nu înseamnă să te complaci. Înseamnă să nu ai nevoie să te distrugi pentru a demonstra că meriți. Paradoxal, tocmai de aici poate începe un tip de ambiție mult mai sănătoasă.
Să ne cunoaștem limitele nu înseamnă să le acceptăm pasiv
Există și cealaltă extremă. „Asta sunt eu.” „Atât pot.” „Nu vreau să mă stresez.” „Îmi respect limitele.” Uneori, acestea pot fi forme elegante de evitare. De aceea, soluția nu este nici să tragi de tine până la epuizare, nici să îți transformi orice limită într-o scuză pentru a nu evolua. Avem nevoie de discernământ. Să știm care sunt limitele noastre reale și care sunt limitele pe care ni le-am impus din teamă, comoditate sau lipsă de încredere. Să știm când trebuie să insistăm și când trebuie să ne oprim. Când avem nevoie de un efort suplimentar și când avem nevoie, pur și simplu, de odihnă. Când trebuie să ieșim din zona de confort și când organismul ne spune că am ieșit deja prea mult. A te depăși nu înseamnă să te ignori, înseamnă să te cunoști suficient de bine încât să știi cât poți duce și cum să construiești capacitatea pentru următorul nivel.
Avem nevoie să învățăm și arta recuperării
Într-o cultură obsedată de productivitate, odihna poate părea aproape o pierdere de timp. Nu este! Recuperarea face parte din performanță: somnul, mișcarea, pauzele, timpul petrecut cu oamenii dragi, hobby-urile, natura, vacanțele, liniștea și momentele în care nu trebuie să demonstrăm nimic nu sunt obstacole în calea succesului, sunt parte din fundația lui. La fel este și capacitatea de a gestiona stresul. Nu putem elimina complet stresul din viață. Problema este atunci când organismul rămâne prea mult timp în modul „Trebuie să rezist”. De aceea, merită să învățăm deliberat tehnici de Stress Management și Relaxare: respirație, relaxare musculară, mindfulness, pauze active, gestionarea atenției, organizarea realistă a timpului, stabilirea limitelor și construirea unor rutine de recuperare. Nu trebuie să așteptăm să ajungem la capătul puterilor pentru a începe să avem grijă de noi.
Performanța sustenabilă începe cu grija față de propriile resurse.
Dacă vrei să aprofundezi aceste instrumente și să înveți cum să previi și să gestionezi stresul și burnout-ul, te invit să descoperi Cursul Stress, Burnout & Wellbeing Management – Academia de HR.
Nu trebuie să alegem între ambiție și sănătate Aceasta este, poate, ideea cea mai importantă.
Nu trebuie să alegem între a avea obiective mari și a avea grijă de noi. Putem să vrem mai mult, putem să vrem o carieră extraordinară, să construim o companie, să devenim foarte buni într-un domeniu, să ne depășim limitele, dar trebuie să învățăm cum să facem toate acestea sustenabil. Pentru că succesul care te lasă fără energie, fără sănătate, fără prieteni, fără timp pentru tine și fără bucuria de a trăi are un cost pe care, la un moment dat, îl vei plăti. Ambiția este bună, dar toate au nevoie de măsură. Nu este suficient să știi cât de mult vrei, trebuie să știi și cât poți duce, cât timp poți duce și cum îți refaci resursele. Poate că adevărata performanță nu înseamnă să alergi cât mai repede, înseamnă să știi în ce ritm poți alerga suficient de mult încât să ajungi acolo unde ți-ai propus. Obiectivul este să transformăm „Vreau mai mult” în „Pot mai mult”, fără să ajungem să plătim pentru asta cu sănătatea și bucuria de a trăi.
