Despre Client

Academia de HR recrutează pentru Clientul său, un jucător major în domeniul energiei verzi, companie care dezvoltă, construiește, operează și finanțează proiecte privind energia solară la nivel mondial. Compania a construit până acum peste 130 de centrale electrice pe baza de energie solară, unele fiind printre cele mai mari din lume, contribuind la realizarea unui viitor mai frumos și mai curat, fără poluare (milioane de tone de CO2 mai puțin anual) . Soluțiile end-to-end oferite de companie (de la proiectare până la mentenanță și service) sunt asigurate de specialiști de elită și se bazează pe o infrastructură tehnică și de cunoaștere de top.

Având headquarter-ul în Germania, Compania are o puternică prezența la nivel mondial în 25 de țări din Europa, Asia, Orientul Mijlociu, și America de Nord. În România compania deține în Cluj o filială care contribuie la proiectele globale ale companiei. Află în plină expansiune, urmare a cerințelor în creștere privind energia electrică verde și a preocupării privind schimbările climatice, compania angajează noi colegi.

Descrierea Jobului

Căutăm un Responsabil HSSE (SSM/PSI) pentru Cluj

Scopul principal al postului este să asigure desfășurarea în bune condiții a activității de SSM și PSI din companie.

Concret, iată câteva exemple de responsabilități:

  • Asigură  intern activitatea de SSM și PSI pentru aprx. 250 persoane

  • Răspunde de respectarea riguroasă a tuturor reglementărilor privind Securitatea și Sănătatea Muncii, Situații de Urgență, Prevenirea și Stingerea Incendiilor, Protecția Mediului. Răspunde de relația cu organismele de reglementare în domeniul SSM/PSI

  • Asigură instructajului introductiv general de sănătatea și securitatea muncii și în domeniul situațiilor de urgența noilor angajați și întocmirea fișei respective

  • Participă în comisia de evaluare pentru identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a sistemului de muncă

  • Verificarea însușirii și aplicării de către toți lucrătorii a masurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție, cf. responsabilităților ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă

  • Participă la efectuarea controalelor interne la locurile de muncă și a evenimentelor care intră în domeniu SSM

  • Urmărește realizarea masurilor dispuse de către inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control și al cercetării evenimentelor

  • Supraveghează planificarea, organizarea și monitorizarea activității de apărare împotriva incendiilor

  • Lucrează cu întreaga organizație, pentru a preveni accidentele, a proteja sănătatea și pierderea proprietății din cauze naturale sau circumstanțe de zi cu zi

  • Elaborarea de instrucțiuni proprii de securitate a muncii împreună cu departamentele de specialitate pentru toate utilajele și meseriile

  • Asigură managementul documentele SMI, inclusiv modificările și actualizările acestora

  • Întocmește planurile anuale de audituri interne pe componenta proprie

  • Însoțește organul de control în acțiunile lor pe teritoriul societății

  • Elaborează rapoarte privind accidentele de muncă suferite de angajații societății

Candidatul Ideal

  • Educație și Experiență

    • Studii superioare tehnice
    • Cursuri de specialitate SSM/PSI
    • Minim 3 ani experiență în domeniu/poziții similare
  • Alte competențe

    • Cunoașterea legislației în domeniu – foarte bine
    • Cunoștințe de limba Engleză mediu/avansat
    • Capacitate de comunicare
    • Competente generale și specifice referitoare la managementul proceselor
    • Permis Conducere B. Disponibilitate la deplasări – când este necesar
    • Capacitatea de a lucra simultan la mai multe proiecte
    • Aptitudini de coordonare echipă
  • Personalitate

    • Mod de lucru și de gândire analitic, structurat și flexibil, obiectiv
    • Mod de lucru unitar, orientat spre procese
    • Capacitatea de a identifică problemele
    • Capacitatea de a obține și prelucra informații

Ofertă

  • Colegi deschiși la minte și entuziaști, un mediu de lucru prietenos, atmosferă de familie

  • Desfășori o activitate frumoasă unde nu te simți ca la muncă

  • Faci parte dintr-o echipă și o companie cu resurse importante

  • Tichete de masă de 30 Lei /zi

  • Asigurare medicală

  • Card de reducere în Iulius Mall la anumite magazine

  • 7Card

  • Loc de parcare gratuit

  • Salariu atractiv, contract de muncă pe durată nedeterminată

Companie de top, cu tradiție, clienți importanți, proiecte unice la care alții doar visează!

Vreau să aplic

     

    Distribuie acest anunt catre prieteni care ar putea fi interesati

    Abordam toate problemele importante de HR si contribuim prin cursurile, serviciile si resursele noastre la identificarea, atragerea si pastrarea talentelor in companiile din Romania