Despre Client
Academia de HR recrutează pentru clientul său, cunoscută compania producătoare din industria alimentară cu o istorie de peste 20 de ani și un portofoliu variat de zeci de produse foarte apreciate (conserve, mâncare gătită, pateuri, legume conservate, sosuri). Compania este lider de piață pe unele dintre acestea, oferind produse de calitate mereu adaptate la preferințele consumatorilor, realizate după rețete tradiționale, fiind orientată către o alimentație curată și sănătoasă.
Compania investește constant în dezvoltare având la acest moment unele dintre cele moderne linii tehnologice disponibile, putând livra milioane de conserve pe lună. Clientul nostru îndeplinește cele mai ridicate standarde privind siguranța alimentară, fabrica de producție fiind autorizată își comercializeze produsele pe piața intercomunitară (export și comercializare în 12 țări). Produsele sunt atent verificate în fiecare etapă a fluxului tehnologic, de la procurarea ingredientelor și până la ambalare, etichetare, depozitare și transport.
Toate acestea sunt posibile datorită unui colectiv bine pregătit tehnic și pasionat de care compania este preocupată continuu. Printre ei sunt specialiști cu experiență bogată, dar și tineri plini de entuziasm, dornici să învețe mai mult și să facă lucrurile cât mai bine. Aflată în plină expansiune și dornică de extindere, compania se află în căutarea unor noi colegi.
Descrierea Jobului
Căutăm un Electromecanic (Tehnician) pentru fabrica din Ilfov/Glina.
Scopul principal al postului este întreținere/mentenanță echipamente electrice și mecanice.
Concret, iată câteva exemple de responsabilități:
Efectuează zilnic turul echipamentelor pentru prevenirea și identificarea deficiențelor și ia măsuri pentru remedierea lor
Realizează lucrări de exploatare, întreținere preventivă, revizii și reparații pentru echipamentele specifice aflate pe linia de producție
Asigură reglarea utilajelor și supravegherea acestora în timpul funcționarii
Intervine operativ pentru rezolvarea problemelor apărute la mașini/echipamente
Verifică funcționarea la parametrii a utilajelor aflate în control
Participă la repunerea în funcțiune a echipamentelor oprite pentru reparații/mentenanță
Realizează diverse intervenții mecanice si electrice la mașinile și echipamentele alocate, după caz
Efectuează teste de baza, setează parametrii si limite, înregistrează datele in sistemul informatic si ajuta la interpretarea datelor de testare, conform procedurilor in vigoare
Înregistrează in fisele tehnice operațiile efectuate si materialele consumate. Centralizează/ține evidența necesarului de piese de schimb.
În baza observațiilor din timpul intervențiilor, face propuneri de lucrări suplimentare si/sau de îmbunătățire a activității proprii si a operatorilor
Răspunde de eficiența și calitatea lucrărilor efectuate în termenele limită
Candidatul Ideal
Educație
- Studii medii profil electric/ electromecanic/ electrotehnic/ automatizări sau curs de calificare
- Min 3 ani experiență
Experiență/Competențe
- Cunoștințe de electrică, mecanică
- Abilitatea de a citi o schemă electrică
- Experiență in domeniu industrial prezintă avantaj
- Bune aptitudini de îndemânare, dexteritate și precizie
- Carnet șofer (avantaj)
Personalitate
- Persoană proactivă, dinamică
- Atitudine pozitivă, minte deschisă la idei, creativitate
- Autonomie și inițiativă împreună cu disciplină de a acționa nesupervizat pentru a obține rezultate
- Aptitudini de planificare, organizare, punctualitate, determinare
Ofertă
Colegi deschiși la minte și entuziaști, un mediu de lucru prietenos, atmosferă de familie
Faci parte dintr-o echipă și o companie cu resurse importante
Desfășori o activitate frumoasă unde nu te simți ca la muncă. Libertate și autonomie în activitatea proprie
Training inițial, familiarizare cu echipa și cu linia de producție a companiei
Masă caldă în cantina fabricii
Transport asigurat
Salariu atractiv. Loc de muncă sigur, stabil. Companie cu resurse importante
Perspective de creștere ierarhică/profesională
Companie de top, cu tradiție, clienți importanți, proiecte unice la care alții doar visează!
Vreau să aplic