Dacă această criză ar fi durat puțin, ne-am fi întors la birouri ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oamenii au avut timp și motivația să se adapteze noilor condiții și s-au obișnuit să lucreze de acasă. Cine chiar a trebuit, a făcut modificări în casă și în obiceiuri care acum s-au permanentizat, astfel încât nu mai putem vorbi de o revenire la ce a fost. Sigur, pentru unii, munca de acasă este în continuare inconfortabilă și abia așteaptă să se întoarcă, acolo unde nu au făcut-o deja. Munca de la birou oferă multe avantaje, mai ales în contextul exploziei de clădiri noi de clasă A, bine poziționate și cu numeroase facilități, pe care le vedem răsărind peste tot în marile orașe. Firmele au dorit să investească în sedii pentru că este un diferențiator în piață și un reper de status, proiectând imaginea și succesul companiei: cu cât este clădirea mai înaltă, mai bine situată, mai nouă, cu atât mai bine – mai ales pe o piață cu deficit de talente. Să nu ignorăm nici faptul că sunt domenii care realmente nu necesită prezența la birou iar angajații pot muncii de pe plajă dacă vor (trend care este în creștere), schimbând 3-4 locații exotice pe an.
Birourile nu vor dispărea
Oamenii vor dori în continuare să aibă posibilitatea de a merge la birou, fie și doar din când în când, măcar pentru a schimba aerul, pentru varietate și desigur, pentru viața în comunitate. Bucuria de a te întâlni și vorbi față în față cu altă ființă umană, cu un coleg și de ce nu, un prieten este definitorie pentru noi ca oameni. Din acest punct de vedere, companiile își vor menține locațiile curente, probabil însă că multe însă își vor reduce necesarul de spațiu, în condițiile în care niciodată nu își vor mai avea toți angajații simultan la birou ca în trecut. Diverse studii arată că vorbim de aproximativ 30% spațiu care va rămâne nefolosit.
Mai multă flexibilitate – fiecăruia după nevoi
În schimb, firmele vor fi astfel pregătite să ofere fiecăruia după nevoi: celor care trebuie sau pur și simplu vor să vină la birou, să aibă unde să vină, celor care nu trebuie sau nu vor să vină, să le poată oferi alternativa work-form-home sau sistemul hibrid. Această flexibilitate este un lucru bun căci apar noi oportunități pentru ambele părți: firmele își reduc costurile imobiliare și în plus, pot atrage candidați valoroși, aflați fizic în locații mai îndepărtate (și pentru care ar fi fost inconfortabil să vină zilnic la birou sau să se relocheze). Angajații câștigă timp valoros la rândul lor eliminând nevoia de transport, nu mai trebuie să poarte măști și să își ia tot felul de precauții și în plus, pot la rândul lor să mai facă și alte activități sau chiar alte joburi remote, de ce nu? Formula hibridă se dovedește a fi cea mai sănătoasă și echilibrată însă. aici existând numeroase variații (unii vin în funcție de nevoi, alții au stabilit programe fixe, foarte popular fiind formatul Luni/Vineri de acasă. Marți-Miercuri-Joi de la birou).
Nu doar livrăm candidați: găsim oameni care aduc valoare adăugată!
Cauți personal?Biroul devine tot mai mult locul în care vom socializa
Munca remote și munca de acasă au devenit noua normalitate și cu fiecare zi care trece, această normalitate se consolidează tot mai mult și devine auto-sustenabilă. Munca a ieșit din birouri, gata, se poate face de la distanță! Oamenii și-au reamenajat casele, și-au cumpărat echipamente de comunicații avansate, camere video, microfoane, scaune ergonomice, abonamente mai bune la internet și date, dezvoltatorii imobiliari au început deja să prezinte locuințe adaptate pentru munca de acasă. Inclusiv șocul psihologic al distanțării sociale s-a atenuat, acum că toate sunt iarăși deschise și putem merge oriunde, ne putem vedea cu prietenii, putem ieși la o terasă ori merge în vacanțe. Asistăm la un proces de transformare a muncii, suntem abia la începutul acestei transformări. Paradoxal, dar biroul va deveni tot mai puțin locul în care vom munci și tot mai mult locul în care vom socializa!
La Academia de HR ajutăm companiile să recruteze talentele de care au nevoie și să facă performanță!