Paradoxal, dar am avut nevoie de Pandemie pentru ca lumea, societatea, economia să înțeleagă faptul că oamenii… ei bine sunt Oameni și nu Resurse. A fost nevoie de o criză globală pentru a înțelege că oamenii trebuie să reprezinte subiectul central al atenției, nu doar recrutarea și angajarea lor, administrarea salariilor, a adeverințelor și concediilor de odihnă, a programelor de training ori a sistemelor de evaluare a performanțelor. Toate acestea au legătură cu oamenii și țin de oameni adevărat, dar reprezintă doar componenta administrativă legată de oameni. Oamenii, cu emoțiile, sentimentele, preocupările, nevoile, așteptările, speranțele lor, cu plusurile și minusurile lor, au fost pierduți în traducere (Lost in Translation, ca să facem referire la un celebru film). Nimeni nu era preocupat cu adevărat de oameni, cel mult de condiția lor, întocmai precum poate ai grija de un tractor sau de o mașină să nu se strice, îi pui benzină, îi pui antigel, îi cureți bujiile, dar până la urmă nu îți pasă cu adevărat de el, singurul lucru de care îți pasă, este ca acest echipament să își facă treaba, el fiind deci instrumental unui alt scop. Ei bine, am descoperit în Pandemie că până atunci, lumii i-a păsat în principal de business, nu de oameni, iar atenția acordată oamenilor era doar din perspectiva asigurării ”funcționării” lor eficiente. Și ce este mai incredibil, este că NOI ÎNȘINE am uitat de noi înșine, in vâltoarea nebună a vieții!

Am descoperit că suntem vulnerabili

Pandemia însă, a însemnat un wake-up call, ne-a trezit la realitate, am redescoperit OMUL nu doar utilitatea lui, l-am redescoperit pe cel de lângă noi, care ne-a lipsit în perioadele de lockdown, când mulți dintre oameni au rămas singuri în case și izolați, fără suportul social implicit, de care nici nu mai eram conștienți. Și ne-am redescoperit pe noi înșine, izolați în fața ecranelor! Tot ce a fost vulnerabil din condiția umană a ieșit la iveală și s-a vazut, de unde și sentimentele de însingurare, suferință și depresie pe care mulți le-au experimentat. Și, să nu uitam, i-am redescoperit pe cei pe care i-am pierdut, pentru că totuși, milioane de oameni au murit ca urmare a Pandemiei, nenumărate drame.

Ne trezim din confuzie

Oamenii au transmis și au resimțit aceste semnale de ceva timp deja, dar nefiind un fenomen de masă, întotdeauna au fost interpretate ca un semn al slăbiciunii personale, al conjuncturii unor factori punctuali cărora le-a căzut victimă unul dintre confrații noștri. Era cumva ”vina” lui că nu rezistă, că nu se poate adapta, că nu ține pasul. Dar când milioane de oameni au trăit asta, dintr-o dată am realizat că noi toți suntem vulnerabili, că noi toți suntem ființe umane. Această lecție despre umanitate pe care ne-a predat-o într-un mod dur realitatea nu trebuie uitată iarăși, în graba și iureșul de fiecare zi de a ne întoarce în survival mode. Omul este o valoare în sine și nu trebuie să facă nimic pentru a-și demonstra utilitatea. E foarte ușor să confundăm grija indirectă față de post și față de rol, față de utilitatea noastră socială, cu grija autentică față de oameni, față de angajați, față de subordonați, față de colegii de lângă noi. Am făcut 10 ani această confuzie.

Desigur că trebuie să muncim, desigur că trebuie să producem valoare, nu putem încuraja un model al lenevirii, dar pe primul loc trebuie să vină grija față de oameni, nu grija față de ”utilitatea” lor, grija față de noi înșine și față de ceea ce contează cu adevărat. Productivitatea va fi tot timpul un rezultat, ca și banii, al faptului că am construit solid, iar oamenii fericiți, cu adevărat împliniții și împăcați, produc rezultate ca urmare implicită a stării de bine pe care o trăiesc.

Încă ne căutăm echilibrul

Este ca un pendul…. pe cât de mult îl împingi într-o parte, pe atât de mult se va întoarce în cealaltă, într-o serie de pendulări până își găsește cu adevărat punctul de echilibru, care este fix în mijloc. Așa am ajuns la burnout și la depresie și la lipsa de sens și la dezrădăcinare, care în sine reprezintă o Pandemie. De asta vedem acum că o generație întreagă nu mai vrea să muncească, nu mai este interesată să muncească, nu mai are motivație să muncească și vrea totul pe nimic. Cine a avut inteligența să găsească acel echilibru, să ceară dar să și ofere, a ajuns sus pentru că adevăratul dar al omului fericit, împăcat și echilibrat, care muncește cu sens și în egală măsură spre propria realizare este crearea autentică de VALOARE. Chiar și pentru companii, rezultatul suprem NU este productivitatea, ci este creativitatea și inovația – care se traduc în productivitate! Motivația de a veni cu idei noi, de a căuta perspective noi, de a îmbunătăți lucrurile nu poate veni, ca și în cazul artiștilor autentici, a marilor maeștri, nu poate veni la comandă: nu poți cere cuiva: până mâine la ora 12.00 ai termen să vii cu o invenție! Toate acestea necesită o stare psihologică anume. Cumva, am pus căruța înaintea boilor.

Iar acum, pe fondul pandemiei de burnout, de lipsa de sens, de stres (pandemia de stres este mai mare și mai distrugătoare decât Pandemia de Covid), companiile, societatea, au început cu adevărat să realizeze care este sursa problemelor: viața trăită fără sens, în survival mode, doar cu scopul de a ne câștiga existența. Normal că avem quiet quitting, demisiile silențioase, dezangajarea și demotivarea, mare demisie (the Great Resignation), toate sunt urmarea, sindromul faptului că nu (mai) suntem bine. Acestea toate sunt efecte, cauza este spuneam, că am uitat să fim oameni care duc o viață cu sens. Munca în sine trebuie redefinită ca activitate cu sens și care contribuie la împlinirea și realizarea noastră. Nu există ca cineva să nu vrea să facă absolut nimic – întreaga sa existență – doar să stea, fie și în fața televizorului sau pe telefon. Cei care sunt în această situație sunt de fapt în burnout și în depresie, nu mai au energia și motivația de a face ceva, sunt de fapt în ”recuperare”, pendulul care s-a dus în partea cealaltă pentru că nu este în echilibru. Natural și firesc, chiar și cei care aparent nu (mai) au nicio motivație, odată ce se re-echilibrează și se regăsesc pe sine, își vor căuta realizarea într-o activitate cu sens care garantat, va produce valoare și utilitate socială și mijloace de supraviețuire pentru cei în cauză.

Schimbarea începe din interior

Demersul de re-echilibrare și re-semnificare a vieții este soluția de care avem nevoie ca societate între atâtea crize, care la rândul lor sunt o consecință printre altele, ale aceleiași cauze. Suntem deci într-un cerc vicios, care acum pare că se amplifică. Va fi greu să oprim acest cerc vicios care deja se auto-întreține, va fi greu să ne regăsim echilibru și liniștea. Dar soluția este în esența ei simplă, curată și la îndemână: trebuie să revenim la valorile de bază, trebuie să ne reamintim cine suntem cu adevărat, care sunt visele la care am renunțat, care sunt motivațiile pentru care trăim cu adevărat și care ne aduc bucurie în viață. Dacă prea multe zile trec fără nicio bucurie autentică, cum să nu ajungi în depresie și cum să nu te îmbolnăvești? 90% dintre boli încep în mintea noastră, ca o consecință a dezechilibrului interior. Foarte mulți oameni se simt pierduți, undeva pe drum s-au rătăcit față de ei înșiși.

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, nu din politic, nu din economic. Nu putem aștepta ca lumea să se schimbe și să ne întindă covorul roșu. Schimbarea începe din interior, cu noi înșine care, trebuie să ne oprim puțin, să ne luăm o oră de pauză de la tot, într-o după-amiază de Sâmbătă, să ieșim la aer într-un parc și să ne întrebăm sincer, în forul interior, acolo unde nu te aude și nu te judecă nimeni: Cine sunt eu, ce vreau cu adevărat, care este scopul meu în lume, care este cauza căreia vreau să îmi dedic viața? Și când, după acest demers introspectiv, vom ști cine suntem, pasul următor, pentru a rupe cercul vicios, oricât de greu, va fi acela de a ne reorienta viața către acel ceva care ne împlinește cu adevărat, transformând răspunsul în acțiuni concrete. Și lucrurile bune vor începe să vină singure (și bani, și liniște, și sănătate).

Gestionează schimbarea (managementul schimbării și al inerției la schimbare): dacă nu știi ce vrei să faci, dacă ai nevoie de ajutor, disciplină și suport în interogarea și în identificarea unor răspunsuri la aceste întrebări, sau pur și simplu vrei să vorbești cu cineva care știe să asculte, TE AȘTEPT AICI