Analiză Munca Remote: Vii la birou sau pleci din companie?

La momentul actual există o mare presiune din companiilor din toată lumea prin care se obligă angajații să revină la muncă de la birou, după o lungă perioadă de muncă remote, iar acest fenomen are consecințe și a dus deja la demisii în lanț. Piața muncii este împărțită, vedem luări de poziții din partea șefilor unor mari companii multinaționale, pro sau contra muncii remote. Care este situația?

Reconceptualizarea muncii – nu mai muncim (doar) pentru bani

Schimbările prin care trecem acum și care se manifestă în rândul angajaților sunt consecința unor transformări profunde asupra muncii în sine și a modului în care ne raportăm la muncă. Vorbim de o redefinire a ceea ce înseamnă a munci în general și a importanței muncii, în viața noastră, o reconceptualizare a acestui termen din două mari perspective: una socială și cealaltă tehnologică. Din perspectivă socială, munca nu mai reprezintă aceeași valoare pentru care a avut-o de exemplu pentru generația părinților noștri. Munca nu mai este văzută nici ca principalul mijloc de realizare de venituri. Oamenii pur și simplu nu mai vor (doar) să muncească și nu mai văd în muncă o necesitate de viață. Asta desigur nu înseamnă că oamenii vor să stea degeaba, oamenii vor mai degrabă să se realizeze și să facă ceea ce le place cu adevărat, vor să desfășoare activități care îi reprezintă și care îi pun în acord cu sine însuși și motivațiile pe termen lung, activități din care să rezulte desigur și mijloacele de subzistență, adică bani. Nu mai muncim deci pentru bani, muncim pentru noi înșine, pentru devenire și dezvoltare personală, pentru afirmarea de sine și a propriilor calități, pentru propria plăcere și împlinire. Din această perspectivă, dacă mi se permite o licență în exprimare, asistăm la un proces de dezmuncire a muncii, de transformare a ceea ce înțelegem ca muncă într-o activitate productivă.

Tehnologia a evoluat

Și toate acestea au devenit posibile datorită celei de-a două perspective de care spuneam, cea tehnologică, care a permis decuplarea desfășurării unei activități de un loc anume. Faptul de a face lucrurile remote în general, este un imens avantaj pentru societate, de exemplu vorbim astăzi de digitalizare și virtualizare. Munca remote este deci doar o parte din acest amplu proces de transformare care este inevitabil și care paradoxal, este promovat de aceleași companii care încearcă să își aducă angajații fizic înapoi la birouri. Pentru că vorbim de progres aici, de evoluție socială și tehnologică, iar munca în sine, nu putea nici ea să rămână în urmă ca și concept, nu mai putem să muncim azi cum se muncea acum 100 de ani. Modul în care societatea se raportează la muncă deci nu putea rămâne anacronic. Vorbim azi pe de o parte de telemedicină, vorbim despre tractoare care ară singure câmpul fiind telecomandate sau nici măcar, fiind complet autonome, vorbim de mașini autonome, fără șofer, care vin la comandă și pleacă singure spre următorul client, vorbim de AI-uri care fac munca în locul nostru și ne ajută, vorbim de drone și roboți humanoizi – doar ca să dau câteva exemple – și pe de altă parte, ne așteptam ca oamenii încă să vină la serviciu de la 9 la 17, într-un birou oarecare, în condițiile în care au atât de multe opțiuni de realizare personală și de a face bani până la urmă, făcând doar ce le place! Aceste lucruri nu pot funcționa simultan! Pandemia nu a făcut decât să accelereze un trend care oricum venea, care oricum se simțea afară de ceva ani și pentru care societatea era cumva pregătită. Adoptarea ultra-rapidă a muncii de acasă, pe fondul existenței resurselor tehnologice este dovadă absolută că lumea era pregătită pentru schimbarea care spuneam, ar fi venit oricum.

Schimbare de mindset. Timpul este cea mai importantă resursă de care dispunem

Nu în ultimul rând, este aspectul timpului, deloc de neglijat. Cu excepția celor pentru care locul de muncă este foarte aproape de casă, marea majoritate a oamenilor au nevoie de cel puțin 1 ora dus-întors, ca să nu spunem două, timp pe care pur și simplu nu vor să îl piardă pe drum. Vedem că în metro și în autobuze și tramvaie, sunt oameni care citesc și care lucrează, un semn că timpul este prețios pentru ei și fac tot ce pot să îi dea o utilitate. Locurile pe scaun sunt vânate și pentru confort, dar și pentru că poți să îți scoți cartea sau tableta Kindle și să citești. Este clar că acești oameni, dacă au de ales, vor alege să lucreze de acasă, din moment ce, în condiții care departe de a fi ideale, în aglomerație și zgomot, ei totuși vor să facă ceva util pentru sine.

Oamenii au ajuns să își prețuiască timpul și viața personală. Nimeni nu mai este dispus, decât dacă este nevoit, să petreacă 2 ore în trafic, dus-întors, în fiecare zi, doar ca să ajungă și să se întoarcă de la birou (motiv pentru care se discută dacă este cazul ca timpul dus-întors de acasă până la serviciu să fie considerat timp de muncă). Sigur că acest timp are și el rostului lui, de zona tampon între două lumi, doar raportul cost-beneficiu nu este totuși acolo pentru a justifica acest efort, această uriașa investiție de timp în ceva care, esențial, nu este nici productiv, nici nu conduce la dezvoltare personală. Oamenii au înțeles că pot face mult mai multe lucruri cu timpul lor și în viața lor și nu mai vor să muncească doar ca să trăiască, și nici să trăiască doar ca să muncească, oamenii vor o viață în care să își afirme potențialul și să se realizeze. Și vedem tot mai multe exemple de succes în jurul nostru de oameni care, făcând ceea ce le place cu adevărat, au ajuns să facă și bani, ba încă sume importante, pentru că atunci când faci ce îți place cu adevărat, strălucești. Iar când strălucești, nu există să nu ai și succes financiar!

Problemele cel mai des întâlnite pentru cei care muncesc de la distanță

Sunt activități care se pretează perfect la muncă de acasă, sunt activități în extrema cealaltă care nu se pretează deloc la munca de acasă. Și, pe acest continuum, de la stânga la dreapta, sunt activități care sunt la mijloc sau care sunt mai aproape de un pol decât decât de celălalt. Sunt oameni care au acasă tot ce trebuie, un spațiu confortabil sau chiar mai confortabil decât la serviciu, care sunt mai productivi când lucrează singuri, în liniște și în ritmul lor, care au ceva punctual de făcut și sunt disciplinați și ordonați. Nu sunt deranjați de nimeni acasă, nu au colocatari cu care să interfereze în mod negativ sau au, dar sunt bine compartimentați, spațiul de locuit permite separarea celor două planuri, spațiu de locuit de cel de ”muncă” și așa mai departe. Și sunt oameni care locuiesc cu părinți sau alte rude, care nu pot separa cele două planuri, care au nevoie de alții pentru a funcționa bine, ori care pur și simplu nu au unde acasă, un spațiu care să se preteze la așa ceva. Pentru aceste situații, un birou (cu atât mai mult de clasa A), cu aer condiționat, cu bucătărie și cantină, cu dotări de top, colegi care să acopere nevoia de socializare, munca de acasă a fost o experiență negativă și chiar traumatizantă, fapt care s-a văzut în creșterea nevoii de asistență psihologică pe acest segment. Pentru acești oameni, venirea la birou reprezintă o evadare sau o alternativă de compensare dintr-un univers propriu care nu oferă cele mai bune condiții, și atunci, evident este dezirabil.

Evoluția performanței angajaților și a angajaților în relație cu munca remote

S-au derulat numeroase studii și s-au publicat numeroase rapoarte realizate de firme de prestigiu, inclusiv a apărut o nouă ramură de research la nivel academic în ceea ce privește munca remote și analize comparative din perspectiva eficienței și productivității, versus munca în sistem ”clasic”. Și cum era și firesc, rezultatele sunt împărțite, spuneam firesc pentru factorii de bază sunt realmente diferiți. Pentru anumite activități s-a dovedit că munca de acasă ori este la fel de eficientă ori mai eficientă decât munca de la birou. Vorbim de activități cu componentă creativă, unde oamenii oricum munceau singuri sau în echipe mici și care nu presupuneau dependență de un anumit lanț de producție sau prezența într-un anumit spațiu ori în relație cu un anumit echipament (de exemplu un strung – nu poți monta un strung în sufragerie). Și spuneam, pe fondul unor transformări mai profunde, care conduc la un model al muncii de tip freelancing, astfel de activități au înflorit în formatul remote. În acest format, companiile contractează de fapt un rezultat și asta este tot ce trebuie. Ce contează la ce ore muncește cel contractat, sau cum muncește sau ce mai face între timp sau că iese la cumpărături sau că mai face un alt job, atât timp cât predă la timp un rezultat impecabil la costul contractat? Din contra, prin acest format companiile câștigă la rândul lor sub aspectul eliberării de anumite costuri, nu mai au nevoie să închirieze la fel de mult spațiu în clădirile de birouri (care nu sunt ieftine), devin mai agile, își reduc dependența de angajații sub-performanți care sunt greu de dat afară fără o documentare corectă în prealabil, și obțin exact ce au nevoie, pe principiul pay-for-what-you-need. Din acest punct de vedere, am putea compara munca cu un abonament la telefonie mobilă. Oferă numeroase avantaje, dar sunt și momente când nu folosești tot ce plătești, versus cartelă, pe care o încarci doar când ai nevoie.

Și reversul este spuneam valabil, s-a constatat în anumite experimente că este greu pentru oameni să reziste unor tentații de zi cu zi, și acasă, nefiind într-un spațiu ordonat și organizat special gândit pentru muncă, nu se pot concentra la fel de bine sau nu au condițiile pentru a fi la fel de productivi. Într-un colectiv, dacă cineva are o zi mai proastă, se poate energiza de la ceilalți, acasă, trebuie să își ducă propria povară. Pentru activități care necesită o amplă coordonare și sincronizare cu alți oameni, comunicare implicită și naturală, munca de acasă nu este cel mai bun format. La birou, pur și simplu vorbești cu cel de lângă tine. De acasă, trebuie să întreprinzi o acțiune dedicată în acest sens, să suni sau să programezi un call pe Zoom, eventual să te scuzi că trebuie să o faci când celălalt are altă treabă, și deci munca de echipă este afectată și rezultatul per total este mai slab. De la caz la caz deci, fiecare companie trebuie să se raporteze la propria situație și să adopte măsurile care i se potrivesc. Oricum, o soluție de tip one-size-fits-all nu mai este posibilă.

Ce impedimente apar la întoarcerea la birou?

Obișnuița se spune, este a două natură a omului. Este ceva ce ține de modul în care orice sistem care ajunge într-o stare de echilibru, tinde în mod natural să o conserve. Odată ce te-ai obișnuit într-un fel (și studiile arată că avem nevoie în medie de 1-3 luni pentru a construi și consolida un nou obicei), este greu să faci altfel, necesită un nou proces de adaptare. Un prim impediment este deci că oamenii (nu toți spuneam), s-au obișnuit să muncească de acasă, și-au creat o nouă normalitate, ba chiar s-au transformat și și-au transformat modul de viată, în așa fel încă nu mai vor să se întoarcă la ce era înainte.

Apoi, vorbim de libertate și noile libertăți câștigate. Oamenii au descoperit că pot face mai multe în viața lor, că se poate și altfel, că nu trebuie să meargă la serviciu în ficare zi, că pot face lucrurile foarte bine și de acasă. Mulți au migrat în zona în care nu mai pot concepe, pur și simplu nu mai pot accepta să se ducă la birou zi de zi, eventual 1-2 zile pe săptămână maxim, din rațiuni de socializare și considerente operaționale, dar să meargă zi de zi, pur și simplu nu. Timpul și efortul investit în deplasare nu se justifică pentru ei.

Alții au descoperit că pot munci pentru companii de afară, aflate la mii de kilometri distanță, și care plătesc mai bine, și sunt atât de solicitați și au atâtea oportunități încât nici logic, nici financiar, nu face sens să revină la modul în care făceau lucrurile înainte.

Mai este și zona celor care sunt (foarte) buni în ceea ce fac, și care sunt realmente ”vânați” de companii, care acceptă orice condiții/cerințe din partea acestor angajați de valoare, numai să muncească pentru ele. Și dacă vor remote, remote să fie, și dacă vor să vină la birou, să vină, numai să lucreze pentru ele. Iar dacă acești oameni se văd astfel doriți, normal că își impun propriile condiții. În plus, fiind buni în ceea ce fac, fac repede și eficient. Din cele 8 ore cât ar fi nevoiți să stea la birou, ar lucra poate cu adevărat 5-6, iar restul ar stă degeaba pentru că își vor fi terminat treaba iar companiile pur și simplu nu pot să le dea de muncă într-atât încât să le solicite fiecare minut (la propriu). Așa că, preferă să lucreze de acasă pentru că își fac treaba și o fac la superlativ, nu li se poate reproșa nimic, și mai rămân și cu 2-3 ore pe zi pentru ei înșiși.

Arătam de asemenea, modul în care ne raportăm la muncă în sine s-a schimbat. Noile generații nici nu concept să facă lucrurile altfel decât în ritmul lor și chiar, după ”chef” și stare am putea zice. Și sigur, nu poți face asta atunci când te duci la muncă de la 9 la 17. Nu au disciplina unei activități neîntrerupte de 8 ore, și nici nu și-o doresc. La serviciu nu te poți arunca în pat la prânz. Dar dacă activitatea permite muncă remote și tu îți faci treaba, ce contează că iei o pauză azi de jumătate de zi, iar mâine muncești până la 12 noaptea, dacă așa s-au așezat energiile proprii? Ține de confortul care vine atunci când te auto-organizezi și când faci lucrurile în ritmul și în modul în care ți se potrivește.

De unde vine rezistența la schimbare?

Adoptarea muncii de acasă nu (mai) are nicio legătură cu riscul de îmbolnăvire. Chiar dacă declanșatorul, la nivel de masă către munca remote a fost Pandemia de Covid-19, astăzi munca de acasă/de la distanță răspunde unor necesități complet diferite, de natură structurală, care țin de faptul că societatea a evoluat și se transformă. Modul în care producem azi valoare este complet diferit de modul în care produceam înainte valoare. Da, poate părea șocant, pentru că schimbarea s-a produs foarte repede, în doar 2-3 ani, când înainte societatea avea nevoie de 20 de ani să se schimbe, și de aici rezistența la schimbare a multora, totul s-a întâmplat prea repede, prea brusc și astfel nu toți au fost pregătiți, dar oamenii vor să facă lucrurile în felul lor și creativ. Loialitatea față de companii este la pământ, timpul mediu petrecut într-o companie, a scăzut de la 25-30 de ani pe vremea părinților noștri (care, drept trebuie spus, nu aveau de ales), la 3-4 ani. Noile generații vor să experimenteze, se grăbesc, sunt ambițioase, vor să realizeze cât mai mult cât mai repede, și deci schimbă mult mai repede companiile, alegând angajatori care le oferă un drum mai rapid spre scopurile proprii. De aceea, este nevoie de noi idei și abordări în ceea ce reprezintă Motivarea și Retenția Angajaților, pentru că nu mai există o motivație implicită pentru a rămâne la o companie pe termen lung, dacă nu vine că urmare a unei strategii bine gândite, gândite în mod special adică, din partea companiei. Dar despre toate acestea vorbesc în cartea mea Motivarea și Retenția Angajaților. Strategii, metode și soluții practice, recent apărută.

Companiile nu știu (încă) să facă remote management

În plus spuneam, dacă realmente nu mai este nevoie să fii într-un loc anume pentru a face o anumită activitate, de ce să fii? Doar de dragul timpurilor trecute sau unei eficiențe marginale? Ori pentru că sunt manageri care nu știu să facă remote management? Normal că unele companii s-au speriat că pierd controul asupra angajaților și își doresc să revină la ce știau înainte, dar pe termen mediu și lung, adevărul este ca vă trebui să învățam să ne adaptăm ca societate și la nivel de companii, să învățam să ne adaptăm și să câștigam controlul prin alte mijloace, care țin cont de noul context. Munca remote permite accesul la resurse umane altfel inaccesibile și diminuarea presiunii pe urban, pentru că o companie nu poate angaja fizic oameni care sunt mai departe de o oră, o oră jumătate de punctul de lucru. Oamenii vor să muncească de pe plajă și din vârf de munte, și de ce nu?

Deși au trecut practic 3 ani, în iureșul nebun în care trăim cu toții și sub presiunea evenimentelor și necesității de a supraviețui, multe companii pur și simplu nu au avut timp și resurse să regândească munca din perspectiva transformărilor fundamentale despre care am vorbit anterior. Au văzut munca remote ca o soluție temporară la o problema neprevăzută, dar nu au înțeles de fapt ce se întâmplă din perspectiva oamenilor. Doar că oamenii, angajații lor adică, s-au transformat. Este ca un om care să zicem, a avut un anumit regim de viață, dar apoi a început să facă sport, să mănânce sănătos, să fie mai atent la stilul de viață, să descopere că este mai bine așa decât înainte. Care sunt șansele să revină la ce făcea înainte? Pur și simplu, ceva temporar s-a transformat în ceva permanent. Companiile care nu au înțeles aceste transformări, cred că este pur și simplu suficient să pună piciorul în prag și să solicite angajaților să revină fizic la muncă. Sunt argumente clare, că, din anumite puncte de vedere, munca de la birou este mai eficientă și angajații sunt mai productivi într-un mediu controlat, setat exclusiv pe muncă, în care nu există alți distractori și factori de interes. Pe de altă parte, sunt iarăși numeroase argumente și studii, care arată că oamenii, sunt mai productivi muncind de acasă. Există activități care pot fi făcute remote și activități care încă, nu pot fi făcute remote (cum ar fi de exemplu în producție). Și există niște zone de mijloc care pot fi făcute remote, dar care sunt mai productive dacă sunt făcute de la birou, respectiv activități care pot fi făcute remote și care sunt mai productive dacă sunt făcute remote (din toate perspectivele: costuri totale, rezultat, motivația lucrătorilor, etc.). În funcție de specificul unei companii, se pot întâlni diverse configurații, fapt ce complică modul în care companiile trebuie să se raporteze la muncă și la actul de management. Și evident, cel mai simplu este să aplici aceiași măsura pentru toți. Să uniformizezi. Dar este ca și cum am purta cu toții haine de aceiași măsură pentru că producția lor în serie mare este mai ieftină decât să fie croite pe măsuri. Păstrând proporțiile, un timp, așa a funcționat societatea de fapt. Și spuneam, orice schimbare necesită adaptare, vorbim de rezistența la schimbare și multe companii nu s-au adaptat. Este un efort psihologic și un cost al adaptării, adaptarea în sine ”costă” pentru că presupune ieșirea din zona de confort. Dar schimbarea este inevitabilă și deși pe termen scurt, în lipsa de opțiuni, unele companii vor încerca și vor face tot ce pot pentru a-și aduce angajații înapoi la birou, dar timpul acesta a trecut. Scurte temporizări pot ajută, dar bine ar fi ca acest timp să fie folosit pentru a acceptă schimbarea și a inova în planul mijloacelor de management ale lucrătorilor remote, decât în a insista pe o direcție depășită.

Cum sunt motivați angajații să revină la birou?

Soluțiile care se încearcă, și desigur, sunt binevenite, țin de transformarea locului de muncă într-un spațiu de viață în același timp, într-un spațiu de socializare și relaționare. Și da, este o direcție bună care funcționează pentru că, urmare a Pandemiei, mulți oameni au suferit de însingurare și izolare și au resimțit acut lipsa unor parteneri de dialog, fapt ce a condus la necesitatea unor programe de asistență psihologică și de well-being pentru cei mai puternic afectați. Trebuie ca, faptul de a veni la birou să fie mai atractiv decât faptul de a munci de acasă, în ciuda timpului petrecut pe drum. Totul trebuie să fie la superlativ, adică ceva ce în mod normal nu îți permiți acasă: un scaun ultra-ergonomic, care evident este mai scump, pe care nu ți-l permiți acasă. Un coffee-maker de top, care face o cafea de barista, așa cum în mod normal nu poți avea acasă. Fructe la birou, cantină, sală de sport, sală de lectură, sală de relaxare și jocuri, orice… aici fiecare acționează în limita imaginației și bugetului. Și spuneam că astfel de măsuri sunt binevenite pentru că redau muncii demnitatea umană și înseamnă o recunoaștere a faptului că oamenii nu sunt roboți care muncesc la bandă rulantă 8 ore pe zi, disciplinați și ultra-productivi (să ne amintim de celebrul film al lui Charlie Chaplin, Timpuri Noi, ca să înțelegem cât de vechi este acest subiect al dezumanizării prin muncă repetitivă). Dar sincer, nici nu mai este nevoie astăzi să muncim astfel, mai important decât să aliniem 100 de oameni la o bandă rulantă este să venim cu soluții creative și disruptive de a produce valoare și să lăsăm aceste activități roboților. Astăzi, o idee bună poate însemna/valora miliarde, și vedem asta în companiile de generație nouă care sunt clădite de fapt pe astfel de idei. Iarăși zic, asistăm la un proces de reinterpretare a relației noastre cu munca. Nu poate fi totul alb sau negru. Nu poate fi totul muncă de la birou sau muncă de acasă. Vor fi și zone de suprapunere, cazuri în care munca remote este mai productivă decât muncă de la birou și invers, activități unde munca remote este mai productivă decât munca de la birou. Aceste zone trebuie abordate personalizat, întrăm în era muncii custom-made, a joburilor adaptate după angajați (și nu invers, a angajaților care se adaptează la job), iar parte din acest proces îl reprezintă transformarea locurilor de muncă în așa fel încă să fie cât mai confortabile, interesante și atractive pentru angajați. În continuare vor fi oameni pentru care nimic din toate acestea nu contează, pentru care libertatea nouă câștigată este mai prețioasă decât orice ar putea face angajatorul pentru a-i aduce înapoi la birou, dar evident, companiile care chiar au nevoie să își aducă oamenii la birouri pentru că altfel nu se poate (specificul activității face ca munca remote chiar să fie ineficientă), sau pentru că încă au nevoie de timp să se pregătească pentru schimbare, trebuie să facă orice pot și să încerce orice soluții în acest sens.

Vii la birou, sau pleci din companie?

De la caz la caz, în funcție de combinația de factori personali și natură activității, vor fi mulți angajați care vor alege să demisioneze pentru că am arătat, își permit să facă asta și au opțiuni și alternative. Oameni care nu sunt dispuși să facă un compromis între ceea ce sunt și pot deveni doar pentru a munci, indiferent pentru ce companie. Pur și simplu, munca spuneam nu mai reprezintă o valoare în sine cum reprezenta pe vremuri, când a avea un loc de muncă însemna ceva respectabil și era privit admirativ. Azi chiar din contra, asistăm la un curent de liberalizare și democratizare a mijloacelor de subzistență, sub numele de Multiple Sources of Income (Surse Multiple de Venit) sau Side Hustle: este o ”industrie” întreagă acum pe ceea ce se numește side hustle, activități independente care pot fi făcute 2-3 ore pe zi dar care pot aduce venituri importante. În cel mai rău caz, își zic acești oameni, Demisionez și îmi caut o companie unde pot munci de acasă, sau mă apuc de freelancing, sau fac activități din categoria side hustle, ori diverse gigs (gig economy), mai bine decât să muncesc undeva unde sunt obligat să fac cum nu îmi place. Încă o dată, ține foarte mult de fiecare și de personalitate fiecăruia, de valorile și principiile de viață, dar dacă vorbim de trenduri, trendurile acestea noi prin putere și nu le văd oprindu-se. Cumva trebuie să ne așteptăm că odată cu progresul și dezvoltarea tehnologică, este imposibil ca muncă în sine, ca și construct teoretic, să rămână la fel, este ca și cum în era automobilului cineva ține morțiș să meargă cu căruța (o comparație imperfectă desigur, dar explică ideea de bază) – un timp se poate, la început când a apărut automobilul, vedem în pozele vechi, că cele două mijloace de transport au co-existat. Dar după perioada de tranziție, schimbarea se impune de la sine.

Care este viitorul? Muncă de la birou, munca remote sau un sistem hibrid?

Întotdeauna apare o anumită rezistență la schimbare care vine din punct de vedere psihologic din faptul că (încă) nu știm sau (încă) nu suntem pregătiți pentru situația cea nouă și avem nevoie de timp de adaptare, dar din toate motivele menționate, indiscutabil, nu există drum înapoi, că vrem sau nu vrem. Companiile care vor avea succes vor fi cele care vor înțelege că da, câștigi ceva, pierzi ceva sau invers, pierzi ceva, câștigi altceva, orice schimbare (de aceea se numește schimbare), presupune că ceva este diferit, că ceva nu mai este cum era și presupune un anumit tip de trade-off, dar progresul este inevitabil.

Viitorul este clar al muncii flexibile hibride, unde subiectul nu este atât de unde este prestată munca, remote sau de la birou, ci cum obținem mai eficient rezultatul dorit. Dacă totuși trebuie să facem o alegere, cred că munca hibrid vă deveni nouă normalitate. Nici 100% la birou nu mai poate fi, nici 100% remote, pentru că suntem ființe sociale și ne dorim să interacționăm cu alții și să încercam lucruri noi și spații noi, pentru că la un moment dat, te plictisești inclusiv să muncești de acasă, vrei să mai stai din când în când alături de colegi și să lucrezi cot la cot cu cineva, oricât de potrivită ar fi pentru cei în cauza munca remote. Ecuația exactă, cât anume de la birou, cât anume de acasă, ține de specificul activității și al lucrătorilor/angajaților în cauză. Nu este ceva trecător, nu mai are legătură cu Pandemia, companiile trebuie să învețe să gestioneze acest complex de situații și să învețe să facă în mod eficient managementul lucrătorilor remote și să adapteze munca la oameni, pentru că nu există eficiență mai mare și creativitate mai multă că atunci când faci exact ce îți place, cum îți place.

Va mai dura un timp până când societatea în ansamblu ei, se va reinventa în relație cu noile posibilități și opțiuni și va crea mecanisme de control într-o lume mai liberă de constrângeri, dar din toate motivele menționate, și nu le-am prezentat decât pe cele mai importante, drum înapoi la muncă de tip clasic la birou, 8 ore pe zi, de Luni până Vineri, nu există!

La Academia de HR ajutăm companiile să aibă angajați motivați! Performanță prin Oameni!