Trecem prin prima criză mondială de sănătate pentru care nimeni nu era pregătit. Nici măcar marile puteri ale lumii. Așa că efectele se văd – la fel peste tot, nu doar la noi: reacții haotice, lipsă de echipamente și dotări esențiale, spitale nepregătite, comunicare publică nesigură, măsuri pe jumătate gândite și drept urmare, vom avea un impact economic considerabil. Oamenii sunt neliniștiți și pe bună dreptate, viitorul multora dintre noi este incert. În plan psihologic, incertitudinea este una dintre cauzele importante de anxietate deoarece, cu excepția unui număr mic de oameni, cei mai mulți depind de un venit lunar constant. Este firesc deci să ne întrebăm ce se va întâmpla cu locurile de muncă, ce se va întâmpla cu economia?

La aceste întrebări se poate răspunde în funcție de doi factori importanți: (1) durata crizei și (2) timpul necesar pentru revenire la nivelul de dinainte de criză. Astfel, au fost conturate 3 mari scenarii:

Scenariu în V

Criză de scurtă durată, impact economic redus, revenire rapidă. Acest tip de scenariu ne arată o cădere abruptă dar și o revenire puternică. Baza V-ului este îngustă, panta de urcare/revenire fiind accentuată, pierderile economice sunt minime. Vor suferi în principal câteva dintre cele mai vulnerabile firme care fie nu aveau un model de business sănătos fie pur și simplu au fost prinse pe picior greșit: au contractat un împrumut important exact înainte de criză, au investit în echipamente costisitoare… etc. și orice dezechilibru, fie și unul mic, este suficient să le închidă. Fiind puține, locurile de muncă pierdute sunt și ele puține și pot fi absorbite de restul firmelor care își revin rapid și intră imediat pe creștere. Sigur, baza V-ului nu este niciodată zero, este mai degrabă o durată scurtă, vorbim de o criză de 1-3 luni, după care cei mai mulți își revin.

Scenariu în U

Criză de durată medie, impact economic perceptibil, important, revenire mai lentă dar totuși nu atât de lentă ca pagubele să fie de nesuportat. Diferența față de scenariu în V este în durata crizei, deoarece în acest scenariu petrecem mai mult timp la bază, undeva la 3-6 luni. Apare recesiunea economică, definită ca reprezentând două trimestre consecutive de scădere. Criza de sănătate se transformă într-una economică cu acte în regulă. Un număr substanțial mai mare de firme este afectat – cele din scenariul în V – la care se adaugă altele noi, precum cele care au în general costuri mari de operare. Statul acoperă 75% din șomajul tehnic dar plafonat la brutul mediu din economie. Restul trebuie să acopere compania și o face până unde și cât poate. Nu este vorba numai de salarii sau de rate bancare. Este vorba de chirii, echipamente care trebuie amortizate, licențe software care expiră și trebuie reînnoite, diverse costuri de operare (energie, utilități), etc. Unele pot fi re-negociate sau adaptate, dar nu toate. De la caz la caz, aceste costuri se adună și în 4-6 luni pot fi destul de mari pentru a trece o firmă cu venituri substanțial diminuate în incapacitate de plată. Nu toți vor putea/dori să apeleze la împrumuturi cu dobândă subvenționată. Piața de turism de exemplu va suferi mult timp după eradicarea completă a virusului, nu vom vedea de a doua zi iarăși cohorte de turiști în locațiile cunoscute. În acest scenariu, un număr mai mare de oameni vor fi trimiși în șomaj: autoritățile din România au comunicat deja o cifră de 960.000 de contracte suspendate dintre care foarte multe vor deveni șomaje tehnice. Iar dintre aceștia, mai devreme sau mai târziu, mulți vor fi de-a dreptul concediați, nu doar trecuți în șomaj tehnic, înainte sau odată cu închiderea firmelor angajatoare. Trebuie luat în calcul și tabloul demografic al acestor locuri de muncă pierdute pentru a vedea exact impactul lor, dar încă este un scenariu suportabil. Panta de revenire poate fi mai abruptă (ceea ce ar fi bine = revenire rapidă) sau mai lentă – variantă mult mai probabilă – dar măcar vom fi pe creștere. Anumite ramuri și domenii economice se vor remodela și vor ieși mai puternice din criză și vor face imediat angajări, recuperându-i pe cei concediați de firmele pierzătoare.

Scenariul în L

Criză prelungită, 9-12 luni sau mai mult, impact economic sever. Mult mai multe firme vor da faliment, este nevoie de implicarea activă statului, se poate ajunge la naționalizări pentru a salva firmele importante. Sute de mii de oameni își vor pierde locurile de muncă, poate spre 1 milion (în criza din 2008-2009 s-a ajuns la 700.000 locuri de muncă pierdute). Același lucru se va întâmpla și în alte țări. De exemplu în SUA, au fost înregistrate oficial 3.3 milioane de cereri de șomaj de la începutul crizei, deci prin extrapolare, pe termen lung, se poate ajunge la cifre de-a dreptul uriașe. Ca reper, in 2008, economia americană a pierdut ”doar” 2.6 – 2.8 milioane locuri de muncă, valori aflate iată sub cifrele generate de coronavirus în doar câteva săptămâni. Revenirea va fi grea odată în plus pentru că nu mai este vorba doar de repornit motorul din cheie, între timp au fost distruse asset-uri economice importante, nu mai există întoarcere la ce a fost. Vom asista la un blocaj financiar aproape total, nimeni nu va mai plăti pe nimeni fie pentru că nu are cu ce, fie pentru că preferă să țină de bani. Cererea va fi și ea redusă, oamenii nemaiavând bani decât pentru strictul necesar, efectul în economie va fi amplificat. În acest scenariu, criza de sănătate se transformă într-o criză economică accentuată care la rândul ei se transformă într-o criză socială majoră. Este scenariul în care nu vrem să fim deloc.

Din fericire, nu suntem neputincioși, nu este ceva inevitabil, putem acționa pentru a diminua efectele crizei în plan economic și social. În primul rând rămânând sănătoși. Viețile oamenilor sunt cele mai importante. Apoi luând decizii corecte și gândite în baza unei strategii coerente la nivel de țări dar și la nivel regional/global.

La Academia de HR ajutăm companiile să facă Performanță prin Oameni!

Serviciile Noastre: Consultanță Rapidă HR și Management, Coaching și Mentoring