Se vorbește foarte mult despre noua Directivă UE privind transparentizare salariilor, Directivă ce are ca principală intenție eliminarea discrepanțelor salariale ce există în piață între femei și bărbați. Haideți să facem o scurtă analiză a acestei Directive, și să vedem consecințele și implicațiile pe diverse planuri.
În primul rând, ce prevede Directiva?
Directiva prevede o serie de măsuri, dintre care cele mai importante obligații pentru angajator sunt:
- să comunice nivelul inițial de remunerare care urmează să fie plătită viitorului lucrător înainte de angajare, precum și intervalul aferent acesteia;
- să pună la dispoziția lucrătorilor o descriere a criteriilor utilizate pentru a defini evoluția lor salarială și avansarea în carieră a acestora.
Se prevede de asemenea că lucrătorii și reprezentanții lor au dreptul să solicite:
- informații privind nivelul lor individual de remunerare;
- informații privind nivelurile medii de remunerare pentru lucrătorii care prestează aceeași muncă sau o muncă de aceeași valoare.
Suplimentar, angajatorii cu cel puțin 250 de angajați trebuie:
- să pună la dispoziția publicului informații privind diferența de remunerare dintre lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin din organizația lor;
- să furnizeze informații privind diferența de remunerare pe categorii de lucrători care prestează aceeași muncă sau o muncă de aceeași valoare.
- să efectueze analiza remunerațiilor unde se constată o diferență de cel puțin 5% în ceea ce privește nivelul mediu de remunerare între lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin (care prestează aceeași muncă sau o muncă de aceeași valoare);
- să ia măsuri de remediere în cazurile în care diferența nu poate fi justificată de factori obiectivi.
(Sursă: https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/pay-transparency/)
Rezultă clar din aceste prevederi că Directiva are ca principal obiectiv să permită lucrătorilor să detecteze și să conteste eventuala discriminare între femei și bărbați. Fără a minimiza subiectul discriminării pe bază de sex, România nu stă totuși rău la acest capitol, fiind mult sub media din alte țări europene dezvoltate. Nu doar că aceste diferențe sunt mai mici în România (5-7% în RO, față de 10-13% în unele țări UE), dar și sub aspectul prezenței femeilor în societate și în structurile de conducere și de management al companiilor, stăm bine, unele dintre cele mai mari companii din România fiind conduse de femei. Pentru România deci, prin implicații și consecințe, Directiva privind transparența salariilor va atrage mai degrabă atenția pe alte subiecte, la fel de delicate.
Inegalități salariale moștenite istoric
Problema pe fond este că, la acest moment, există reale discrepanțe între salariile oferite angajaților pe același post, nici măcar nu este nevoie să vorbim despre segregarea pe sexe. Motivul este că nu toate companiile au avut resursele să gândească un sistem de salarizare ordonat și bine structurat, așa încât, structura de salarii s-a construit ad-hoc, în straturi succesive, relativ haotic, după cum au fost timpurile, necesitățile și posibilitățile companiei. Așa se face că, sunt multe companii în care salariile angajaților mai noi sunt mai mari decât salariile angajaților mai vechi, deoarece angajații mai noi au venit pe fondul unui accentuat deficit de talente și pe o piață cu inflație. Chiar dacă angajații mai vechi, și-au dovedit în timp loialitatea și și-au demonstrat valoarea, ei primesc în aceste cazuri, mai puțini bani decât angajații mai noi, care vin și cer salariile momentului.
În mod firesc, ar trebui ca în astfel de situații, din proprie inițiativă, cu ocazia evaluărilor anuale și nu numai, compania să mărească salariile angajaților mai vechi astfel încât să egalizeze cel puțin, salariile acestora cu salariile celor mai noi. Dar câți au făcut acest lucru, și, s-au gândit unii, de ce să îl facă, din moment ce angajatul nu cere? Unii cer, alții însă pleacă direct sau se folosesc de intenția de plecare pentru a obține o ofertă mai bună de la un concurent, pentru ca apoi să aibă baza necesară pentru a-și renegocia salariul cel puțin la nivelul obținut de la concurent. Este o tehnică de ”șantaj” în unele cazuri, în altele, doar un mod de ”conștientizare forțată” a angajatorului, care a rămas în urmă cu salariile și care încă nu este dispus să accepte că piața a crescut.
Este clar că sunt foarte multe companii care nu sunt în regulă la capitolul pachet salarial, și care nu și-au construit structuri/politici salariale echitabile și corecte. Și nu neapărat cu rea intenție, în sensul că la vârful companiei se află un om ”rău” care dă la unii și ia de la alții. Pur și simplu mulți angajatori nu știu, nu stăpânesc subiecte de HR de această natură, se bazează pe ce au auzit în piață, sunt subiectivi și gândesc pe termen scurt, au construit fără să se uite în spate. Nu vorbim aici de multinaționale, care au deja capacitatea și resursele necesare, și care în general de altfel, chiar dispun de sisteme salariile și de bonusare bine puse la punct. Vorbim de marea majoritate a companiilor, care sunt companii micro, mici sau cel mult medii (sute de mii în România), și care de acum înainte vor fi nevoite să se pună la punct și pe acest subiect, dacă nu vor să își piardă angajații.
Angajații vor avea numai de câștigat, pe de o parte pentru că vor exista sisteme de salarizare și recompensare acolo unde acum nu există, iar pe de alta, pentru că, acolo unde există, acestea vor fi rafinate și îmbunătățite pentru a reflecta noile condiții din piață și pentru a fi competitive.
Redesenarea pachetelor salariale și de beneficii
Va crește foarte mult deci importanța pachetelor colaterale de beneficii. O bună parte din fluctuația care are loc acum în piață, dincolo de plecările ”oportuniste”, are la bază exact componentă financiară, fapt care arată inegalitățile din piață. Odată afișate intervalele salariale în anunțuri, oamenii vor începe să acorde atenție și altor aspecte. Să zicem că un candidat își caută un loc de muncă și intră pe un site de recrutare. Alege domeniul, filtrează companiile după salariu și rămâne cu o listă de 10 companii care toate oferă același post și relativ același salariu. La condiții de bază egale, oamenii vor luat în considerare tot mai mult brandul de angajator, condițiile de lucru și locația, beneficiile directe și indirecte din pachetul de beneficii.
Urmarea Directivei va fi că se va crea o efervescență în piață pe acest subiect și o culturalizare ”accelerată” a angajatorilor. Toate companiile care se știu în neregulă, trebuie să se pună la punct dacă nu vor să își piardă brusc angajații. Și acesta este un lucru bun, pentru că pur și simplu, vom avea politici salariale mai bine gândite. Iar acest lucru se va traduce în sustenabilitate, reducerea fluctuației pe motive salariale și o mai bună conștientizare a relației dintre muncă, valoarea creată și salarii/recompense financiare. Vom ieși dintr-o eră de tip Evul Mediu, cu politici salariale învechite și discriminatorii (cu sau fără intenție). Cu atât mai mare va fi impactul pentru angajatorii de rea credință, care practică în mod explicit discriminarea pe criterii de sex, vârstă sau etnie și care se prevalează în prezent de principiul confidențialității salariului, reglementat în Codul Muncii la Art. 163.
Impactul asupra recrutării. Cum atragi candidați, dacă oferi un salariu mai mic?
Un subiect aparte și de mare importanță abordat în Directivă, se referă la candidați, cei care încă nu sunt angajați. Textul final la care s-a ajuns, clarifică faptul că, în scopul asigurării transparenței salariale înainte de angajare, Directiva se aplică și candidaților la ocuparea unui loc de muncă. Dacă totul s-ar limita la nivelul angajaților din companie, implicațiile directivei ar fi contingentate la acest nivel. Prin faptul că se extinde și la candidați, implicațiile se ramifică mult, cu consecințe importante în plan social și în planul concurenței între companii pentru candidați. Ce vedem și afară pe site-urile de recrutare și tot mai mult și în România, ca practică încurajată, este că în anunțul de recrutare să se publice salariul, sub formă de interval. Este clar că această Directivă va ”normaliza” și ”oficializa” această practică, ori aceasta va fi sursa unui nou set de provocări de care companiile vor ține seama.
Ce se întâmplă în momentul în care ieși în piață cu un interval clar cuantificabil pentru o poziție sau alta? Este dreptul și privilegiul companiilor să își stabilească politica salarială și valoarea relativă a posturilor, unele raportate la altele. Subiectul însă este ”complicat” pentru că nu există neapărat o valoare absolută a posturilor în piață. Pentru unele companii, unele activități sunt esențiale, pentru altele, aceleași activități sunt secundare. În timp ce pentru o companie, o anumită activitate are o valoare mai mare prin contribuția la fluxul general de activități, pentru alta, valoarea aceleiași poziții este mai mică. Urmarea va fi că, se vor crea anumite ”așteptări” salariale publice privind salariul aferent fiecărei poziții: contabilii primesc cam atât, HR-ii cam atât și strungarii… cam atât. Mulți vor compara deci ”mere” cu ”pere” și vor avea așteptări nerealiste, pentru că natural, candidații se vor ancora pe maxime. Dacă un post ”valorează” pentru o companie 6000 de Lei, pentru altă companie, care activează în alt domeniu economic, sau poate care are altă organizare internă, altă distribuție și diviziune a muncii, alte tehnologii, același post poate valora ”doar” 5000 Lei. Evident, cea de-a două companie, s-ar putea să ajungă în timp să aibă dificultăți de atragere a candidaților. De ce? Pentru că din punct de vedere practic, candidații vor filtra companiile, și vor ordona posturile după salarii, în mod descrescător, de la cele mai mari la cele mai mici, și vor aplica desigur, majoritar la primele. Cine va avea răbdare să mai caute pe pagina 10 de pe platforma online, și să ajungă la un job care este plătit mai slab, dar care poate oferă alte avantaje?
Pentru companiile mici, transparentizare salariilor per post în anunturile de recrutare, poate reprezenta o provocare: cum vor mai atrage candidați? Iarăși spun, recrutarea va deveni tot mai mult o activitate de Marketing, mari sau mici, companiile vor trebui să învețe să se ”vândă” și să devină atractive pentru publicul țintă, în ciuda salariilor mai mici. Este de ajuns să ne uităm într-un supermarket: avem de la branduri internaționale, cu reclamă non-stop la televizor și branduri mai mici, care nu au resurse pentru acoperire TV la nivel național, dar care sunt acolo pe raft, vând și ele și au argumentele proprii pentru care cumpărătorii le achiziționează produsele. În comerț, nu de puține ori, se spune, ”ambalajul vinde produsul”. Este o știință și o artă să știi să te poziționezi și să atragi atenția, chiar dacă ești ”mic”, iar în momentul în care mare majoritate a anunțurilor vor conține și salariile, aceasta ”artă”, va deveni o necesitate.
Nu doar livrăm candidați: găsim oameni care aduc valoare adăugată!
Cauți personal?Beneficii pentru candidați/angajați
Pentru candidați, transparentizarea salariilor va fi un beneficiu pentru că va aduce claritate în alegerea viitorului angajator și va crește competiția între companii. Pe de alta parte, va clarifica și marjele de negociere, pentru că nu de puține ori, așteptările salariale ale candidaților sunt inconsistente. Oamenii pur și simplu nu știu care este nivelul în piață și atunci, nici nu știu cât să ceară în mod obiectiv. Oamenii vor conștientiza și vor înțelege mai bine valoare postului lor și a activității desfășurate, pentru că vor putea vedea toată piața.
Prin afișarea intervalelor salariale, piața se va stabiliza pe un anumit interval pe fiecare post în parte, candidații vor știi că vor primi cel puțin suma minimă și cel mult suma maximă afișată. Timpul de recrutare se va reduce astfel iar oamenii vor primi ceea ce așteaptă și ceea ce li s-a promis, fără surprize în etapa de ofertare. Dacă la început, vom trece printr-o etapă de așezare a pieței și de egalizare, ulterior vom asista la stabilitate, pentru că foarte puțini vor dori să devanseze ”plutonul” iar cei care o vor face, o vor face pentru a semnaliza că au neapărată nevoie și pentru a atrage cei mai buni candidați, dar sigur, vor fi puțini.
Beneficii pentru profesioniștii de HR
Sunt puține companii care au avut resursele interne pentru a gândi/stabili politici salariale ordonate și distribuite corect și echitabil, pe benzi salariale și pe roluri, în funcție de contribuția rolului la procesul de creare de valoare/profit în companie. Cineva va trebui să facă ordine în grilele salariale, și evident, această misiune revine prin definiție oamenilor de HR. Profesionalizarea politicilor salariale, reprezintă deci și o imensă oportunitate pentru oamenii de HR, să devină odată în plus creatori de valoare pentru companiile lor și să devină HR Business Partneri.
Suplimentar, vom asista de asemenea la o multiplicare a firmelor, de consultanță de management și de business, de Resurse Umane, de consultanță juridică, care vor oferi servicii referitoare la construirea, desenarea sau redesenarea pachetelor salariale și de beneficii respectiv de proiectare de politici și sisteme salariale. Iar acest lucru, prin definiție, este bun.
Chiar vor fi (toate) salariile la vedere? Diferența dintre salariu și venit
Cumva s-a creat idea în legătură cu această Directivă, că de acum înainte, angajații vor umbla cu o etichetă în piept unde va fi trecut salariul, la vedere, pentru oricine vrea să știe, și, pe cale de consecință, că de acum înainte vom avea acces la grila de salarii a oricărei companii, pe fiecare om sau rol în parte. Ori, nu va fi nici pe de parte așa. Directiva se referă la roluri, nu la persoane. Companiile vor trebui să poată face dovada, la cerere, că nu discriminează și că au o politică echitabilă de salarii, dar ele vor fi angajate cu această obligație doar către proprii angajați, și implicit către autorități, nu către piață în general sau către concurenți.
Directiva nu împiedică sub nicio formă diferențierea oamenilor în funcție de competențe și de abilități, negocierea salariului fiind în continuare individuală. Această poate fi de altfel și o vulnerabilitate în sensul menținerii unor discrepanțe în piață, ”justificate” nu de diferența de gen, ci de diferența de competențe. Aici, iarăși trebuie spus, totul va depinde de modul în care Directiva va fi transpusă în legislația națională și de ”portițele” pe care această legislație le va avea.
În plus, trebuie să facem diferența dintre salarii și venituri. În continuare nu vom știi cât exact are colegul de la Expediții, decât dacă ne mărturisește direct, vom putea știi ce salarii au colegii care ocupă același rol ca și noi. Pe lângă salariu, vorbim și de partea variabilă, cazul clasic fiind al agenților de vânzări. Chiar dacă au exact același salariu de bază (pe care să zicem că îl știm), veniturile pot fi foarte diferite între doi colegi, în funcție de efortul depus și implicarea fiecăruia, conform cu schema de comisionare/bonusare.
Concluzia: vor fi multe provocări
Dincolo de discuția de ordin juridic, din punct de vedere practic, vor fi multe provocări. Este un subiect amplu, care abia ce și-a făcut intrarea pe lista de subiecte importante pentru societate. Suntem abia la început, opiniile mai au mult până să se așeze, și mai mult până să se concretizeze într-un text de lege. Va depinde deci foarte mult care este formă exactă în care Directiva este adoptată în România, adoptare pentru care avem la dispoziție 3 ani. Poate fi mai devreme, poate fi mai târziu, dar trebuie să fie în interiorul acestei perioade. Și sigur, vor fi angrenate foarte multe forțe și un dialog social amplu între actorii decidenți, guverne, sindicate, patronate, societatea civilă, înainte să ajungem la un text concret de lege. Ori acesta este un aspect important, pentru că, din punct de vedere juridic, și virgula contează. Până la existența unui text concret, putem vorbi despre subiect și chiar trebuie dezbătut, dar este bine să fie clar că discuția este purtată la nivel de principiu și că are un caracter explorativ.
La Academia de HR ajutăm companiile să își eficientizeze activitatea prin oameni, având un departament de HR puternic și dedicat!