Auzim tot mai des vorbindu-se de talente şi Talentism ca fiind noua eră în care a păşit omenirea, eră ce înlocuieşte (din perspectivă economică) Capitalismul. Dar care sunt principiile care modelează noua eră? Care sunt valorile pe care este clădită nouă filosofie de business şi de muncă?
Poate cel mai bine este să ilustrăm diferenţele dintre cele două ere dacă le punem una lângă cealaltă.
Tabel comparativ: Talentism versus Capitalism
| CAPITALISM | TALENTISM |
|---|---|
| Angajatul este o resursă, dar un consumabil. Trebuie folosită şi înlocuită. De câte ori nu am auzit expresia: Mai sunt 100 că ţine la poartă? Angajaţii sunt numere, anonimi care execută diverse sarcini. În calitate de resursă, angajatul este valoros atât timp cât produce dar nu calitatea lui personală şi unică îl face valoros ci cunoştinţele şi competențele sale. Motiv pentru care, sub această paradigmă, companiile angajează în principal pe baza de competențe. Misiunea organizaţiilor este să pună la muncă aceste resurse prin sisteme de comandă şi control bazate pe autoritate. Dacă această resursă se ”consumă” atunci, nu este nicio problemă, va fi înlocuită exact ca o piesă defectă. | Angajatul este o resursă, dar nu un consumabil. Fiecare persoană este valoroasă în sine, prin sine, atât prin cunoştinţele şi competenţele învăţate cât şi prin potenţialul deţinut. Nu de puţine ori potenţialul este mai important decât competenţele deţinute, motiv pentru care companiile angajează pe bază de atitudine şi potenţial, conştiente fiind că restul se învaţă. Oricum, informaţiile se perimează astăzi atât de repede încât totul devine ”nou” foarte repede. Oamenii sunt văzuţi ca având capacitatea de a se ”regenera”, de a se transforma, aduncând mereu ceva nou şi proaspăt. Fiecare are un talent, misiunea organizaţiei este să descopere şi să faciliteze manifestarea acestuia. |
| Nu este permis să greșesti! Orice greșeală va fi penalizată și va afecta în sens negativ dezvoltarea profesională sau de carieră în companie. Oamenii trebuie (supra)responsabilizați. Chiar și erorile/greșelile mici trebuie penalizate, pentru a menține ordinea și disciplina în firmă. | Este permis să greşeşti, a greşi este omeneşte şi, în condiţiile corecte, devine un mecanism evolutiv din care trebuie să învăţăm. Adesea din greşeli ne vin idei şi mai bune. Sigur, nu trebuie să repetăm greșelile trecutului. Organizaţiile încurajează oamenii să încerce, să îndrăznească, să îşi asume răspunderea, folosindu-şi capul şi acţionând cu bună credinţă dar acţionând. Noul este o experienţă, creativitatea este încurajată şi răsplătită, a fii primul care vine cu o idee este un merit! |
| Angajatul este pe o poziţie inferioară, organizaţia pe o poziţie superioară. Totul este gândit de ”sus în jos”. Angajatul trebuie să se supună respectând întocmai regulamentele interne, fiind mereu ”mic” şi neimportant. Nu prea contează ce idei are, ce gândeşte, cel mai important este să facă ce i se spune. În această constă calitatea lui de angajat. | Angajaţii sunt Parteneri mai degrabă, experţi în zona de activitate, egali între egali. Ei pot veni cu idei, pot avea contribuții proprii. Schimbarea poate veni de jos în sus, în fapt, organizațiile încearcă din răsputeri să faciliteze schimbarea de sens pentru că 100 de creiere sunt mai bune ca unul singur. |
| Angajatul este demotivat şi leneş. Trebuie controlat şi chiar obligat să îşi facă treaba. În aces sens, organizaţia dispune de resurse cvasi-nelimitate. Totul este controlat, totul este măsurat pentru a-i arată în permanentă angajatului ce şi cât mai ales, mai are de făcut. Oamenii muncesc de nevoie, fiecare are un credit de plătit motiv pentru care, că le place sau nu, trebuie să muncească. Munca este un mijloc de supravieţuire şi o obligaţie socială: win-lose! | Angajaţii sunt engaged, implicaţi şi proactivi fiind singuri motivaţi să performeze. De ce? Pentru că este superb să fii bun, să obţii rezultate împreună cu alţii, să faci parte dintr-o echipă fără de care nu ai putea să realizezi nici pe de parte cât realizezi acum. A lucra pentru companie înseamnă şansa de a face exact ce îţi place fiind plătit pentru asta. Muncă este o cale de împlinire, dezvoltare personală şi o pasiune: win-win! |
| Angajatul munceşte, nu gândeşte. Şefii gândesc. Angajaţii execută. Pentru a se asigura că așa se întâmplă, compania procedurează totul, fiecare act este perfect reglementat. Tot ce trebuie să facă angajatul, în fapt obligat să facă, este scris şi descris. Se elaborează fişe de post kilometrice şi pentru orice eventualitate, se mai trece la atribuţii o frază asiguratorie: ”şi orice altceva i se cere prin superiorul direct”. Omul este ales şi modelat după postul sau. | Angajaţii sunt încurajaţi să fie proactivi, să observe ce este în jurul lor dincolo de jobul propriu. Fiecare poate veni cu idei, în fapt, cele mai bune idei vin chiar de la cei care fac acea activitate, pentru că li se crează cadrul şi contextul să fie ascultaţi. Se renunţă la fişe de post, se trece la roluri care conferă oamenilor libertatea de a acţiona proactiv. Posturile sunt modelate după oameni astfel încât fiecare angajat să facă ce îi place şi cât mai mult din ce îi place, fiind astfel motivat şi performant. |
| Angajații trebuie să vină zilnic la 09.00 la serviciu, să plece cel mai devreme la 17.00, muncind în fiecare zi la fel, cu aceiași eficientă maximă. | Nu contează să vii de 09.00 la 17.00 ci să îţi aduci contribuţia, adesea nici nu se mai cere angajaţilor să vină la birou, putând lucra de acasă, virtual sau în orice fel. |
| orice fel.Banii contează, mai mult decât orice, mai mult decât oamenii. Banii pot cumpăra orice, dacă ai bani poţi face orice. Nu oamenii contează, ci banii. | Banii nu mai pot cumpără chiar orice. Avem deja exemplu unor foarte mari companii, lideri mondiali în domeniile lor care dispuneau realmente de sume uriaşe de bani şi care totuşi nu au făcut faţă unor startup-uri mici şi agile bazate pe idei noi, revoluţionare, disruptive. Marii giganţi de astăzi din online și software au pornit mai toţi din garaje şi au fost fondate de ”puşti” deştepţi şi creativi. |
| Oricine poate fi înlocuit, nimeni nu este cu adevărat important, nimeni nu contează. Un singur om… nu face diferenţa. Mai mulţi.. poate (motiv pentru care angajaţii se unesc în sindicate). | Concluzia că dacă oricine poate fi înlocuit atunci nimeni nu este cu adevărat important este falsă! Din contra, fiecare este important. Un singur om poate face diferenţa, în bine sau în rău! Avem numeroase exemple a unor mari companii create de tineri respinşi de foștii angajatori la interviurile de angajare sau concediaţi şi care apoi şi-au fondat propriile afaceri. Şi invers, avem exemplul unor angajaţi toxici care au produs pagube uriaşe angajatorilor lor. În plus, Social Media a dat fiecăruia o voce care astăzi poate fi auzită de cealaltă parte a Globului. |
| Angajatul nu are voie să aibă sentimente, trăiri, emoţii iar dacă are… nu ne interesează emoţiile, trăirile sau sentimentele lui. Tot ce contează este să vină la serviciu, să îşi facă treaba, zi de zi de zi. Restul, îl priveşte. | Oamenii sunt ființe vii, cu o lume interioară bogată şi interesantă. Uneori pur şi simplu au o zi mai proastă. Alteori, inspiraţi, realizează într-o oră cât într-o săptămână. Companiile sunt preocupate ca angajaţilor să le fie bine, să aibă echilibru între viaţa profesională şi viaţa personală, să creeze un mediu de lucru pozitiv şi stimulativ şi sunt dispuse să îşi ajute angajaţii care trec prin momente dificile. |
Angajații nu mai sunt ”consumabile”, devin Parteneri
De ce sunt toate acestea importante? Pentru că reprezintă viitorul muncii şi doar companiile care se adaptează noilor direcţii înţelegând că trebuie să se schimbe vor supravieţui! Având de ales între organizațiile de tip vechi din Capitalism și organizațiile de tip nou din Talentism, candidaţii de orice generaţie, dar mai ales Millennials, Generaţia Z şi generațiie ce urmează, vor alege cu certitudine noul! Nu există niciun dubiu aici!
Aceste deosebiri punctuale marchează de fapt o schimbare de paradigmă atât de o parte, în mentalul colectiv al celor care muncesc, cât şi de altă, în lumea corporaţiilor şi companiilor care au nevoie să contracteze forță de muncă. Cine vrea cu adevărat să fie ”mic”, insignifiant, neimportant, o ”resursă”, un ”consumabil”? Nimeni! Şi de fapt, este bine aşa, pentru că o lume clădită pe frică şi constrângeri (de tipul… am credit, trebuie să muncesc aici deşi nu îmi place) nu poate produce mai multă valoare adăugată decât produce o bandă rulantă. Iar lumea viitorului are nevoie de creativitate, inspiraţie şi participare voluntară!
Este o paradigmă ce recunoaşte şi îmbrăţişează oamenii așa cum sunt, cu bune şi mai puţin bune, plecând însă de la premisa că fiecare vrea să evolueze, fiecare este o fiinţă talentată şi tot ce are nevoie este să îi fie create condiţiile propice de evoluţie. Companiile învaţă să lucreze într-un mediu în care talentul este motorul care produce valoare adăugată iar angajaţii sunt fiinţe libere şi independente nu instrumente de atingere a obiectivelor organizaţionale, parteneri egali şi de bună credinţă pe principiul win-win. Este un proces prin care este redată şi resemnificată valoarea umană în formă pură, ca atare: oamenii sunt valoroşi doar pentru că sunt oameni!
La Academia de HR contribuim la atragerea, păstrarea și motivarea talentelor în companiile din România!
