Mulți angajatori se află realmente într-o dilemă deoarece nu se pot decide ce să aleagă atunci când se uită la lotul de candidați: Experiență sau Potențial?

Avantaje și Dezavantaje selecție pe bază de Experiență

Experiență – înseamnă cineva cu o istorie profesională (substanțială) într-un domeniu și care știe (foarte) bine ce trebuie făcut, ba eventual de la care ai de învățat. Marea problema este că astfel de candidați sunt tot mai rari sau sunt scumpi. Sunt tot mai rari pentru că lumea în care trăim este tot mai dinamică astfel încât totul se întâmplă mai repede. Cunoștințele se învechesc mai repede, ce era ”vârf” acum 10 ani poate fi pur și simplu inutilizabil astăzi, mai ales în domeniile care au legătură cu tehnologia, hardware sau software (încercați să folosiți azi un telefon de acum 10 ani, nu va putea susține sistemele de operare și aplicațiile actuale). Evident, experiența acumulată contează, indiferent dacă bagajul de cunoștințe s-a perimat, dar lucrul acesta trebuie validat la interviul de recrutare.

Mai sunt și alte avantaje: un angajat cu experiență are mai multă autonomie și teoretic, mai multă independență. Nu trebuie supervizat, format, educat, la fel de mult, decât în legătură cu anumite produse sau procese specifice în companie. În același timp, transmite mai multă încredere angajatorului și clienților și, foarte important, devine (maxim) productiv mult mai repede comparative cu un angajat care (încă) mai are de învățat și dare poate deveni productiv după luni bune de training/formare (nu mai vorbim de eventualele erori/greșeli pe care le poate face și care își au costul lor).

Sunt sau pot fi și neajunsuri: unii dintre cei cu (multă) experiență sunt sau pot fi prizonierii unui trecut care nu se va mai întoarce, unor moduri de operare depășite sau unui mindset depășit. Inflexibilitatea, inabordabilitatea, situarea în zona de confort, rezistența la schimbare, lipsa motivație de a inova pot fi alte consecințe ale experienței îndelungate într-un domeniu, dacă aceasta a devenit rutină. Per ansamblu însă, este clar însă că experiența este o resursă valoroasă și dezirabilă la un candidat.

Avantaje și Dezavantaje selecție pe bază de Potențial

De partea cealaltă avem Potențialul. Mai puțină experiență sau poate deloc, dar compensată de dorința de a învață, de deschidere, motivație și engagement. Acest tip de candidați știu că nu știu, dar vor să demonstreze și depun (extra) efort pentru a ajunge mai repede unde își doresc. Încă o dată, lumea în care trăim și viteza cu care se mișcă au schimbat complet modul în care ne raportăm la experiență pentru că astăzi suntem, sau începem să fim, tot mai mult definiți de viitorul nostru decât de trecutul nostru. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că nu (prea) mai contează ce știi, ce ai învățat și nici chiar ce ai făcut, cât contează ce ești dispusă să înveți și să faci acum și în viitor.

Ce mai contează câți ani de experiență ai într-un domeniu dacă nu ești dispus să deprinzi noile instrumente/tools ale momentului, care implică digitalizare, automatizare și RPA? În astfel de situații, experiență = inerția = obișnuința, devin dușmani.

Concluzii

Pe cine alegem deci? Ca întotdeauna, deciziile trebuie luate în context, și în funcție de candidații disponibili. Dacă avem de ales, dacă în lotul de candidați se află oameni cu experiență și care corespund întocmai cerințelor postului, foarte bine, trebuie început cu aceștia. Trebuie să avem însă întotdeauna mintea deschisă și către candidații fără experiență dar care arată deschidere și motivație de creștere și armonizare pe valori. Nu înseamnă că, dacă în lotul de aplicanți nu avem oamenii cu experiență dorită, recrutarea nu poate fi un succes. Aici se vede măiestria unui recrutor bun care știe să pondereze riscurile și să ia deciziile corecte, de la caz la caz.

La Academia de HR ajutăm companiile să identifice și să selecteze angajații de care au nevoie!