Valul demisiilor

Trăim o situație paradoxală când pentru foarte mulți angajați, beneficiile de a pleca sunt mai mari decât beneficiile de a rămâne în organizație! Suntem în plin război pentru talente, zilnic citim în presă știri despre companii care își exprimă îngrijorarea despre această stare de fapt! Și pe bună dreptate pentru că oamenii buni se găsesc tot mai greu și să îți plece și cei pe care îi ai este exact ce mai trebuia!

Piața a devenit tot mai agresivă și în lipsa unui bazin de recrutare consistent (avem cel mai scăzut șomaj din ultimii 20 de ani), companiile în nevoie sunt obligate să ia de la ceilalți. Și asta deschide apetitul angajaților pentru plecare, generând un val de demisii în cascadă, o fluctuație artificială care altfel nu ar fi existat. Când colegul de birou sau de strung pleacă la altă companie, cel cu care îți împărțeai munca zi de zi, este imposibil să nu afli unde s-a dus, ce salariu are și ce mai primește. Iar situația asta începe să sape la temelia și celor mai loiali angajați care se pot gândi: dar ce, eu sunt mai prost? Uite Dan primește cu 100 Euro mai mult și are și mașină de serviciu, eu de ce mai stau aici? Gânduri care altfel nu ar fi existat, tentații care altfel nu ar fi apărut, frustrări care altfel nu ar fi fost trăite. Pentru că, după ce colegul pleacă, gândul că se poate mai bine nu le dă pace celor rămași. Și de ce le-ar da, cine vrea mai puțin în viață? Fiecare vrea mai mult, este legea progresului și evoluției! Și brusc, senzația asta de inferioritate generează nevoia de schimbare. Cei care rămân încep să își caute de lucru sau și mai rău, încep să vadă ce nu merge în jur. Devin critici și nemulțumiți față de ce au pentru că acum au văzut că se poate mai mult. Încep să vadă partea negativă a lucrurilor din jur, entuziasmul scade, productivitatea se reduce: de ce să muncesc mai mult când știu că ce primesc este mai puțin decât merit (prin comparație cu colegul care a plecat și face același lucru dincolo). Nu mai contează ce face de fapt colegul, dacă nu cumva există diferențe semnificative între ce face și ce făcea în noua companie față de cea din care a plecat, nu contează dacă totul este adevărat sau o iluzie, contează ce pare. Dar poate chiar primește mai mult și atunci, bătălia e pierdută, în piață este loc doar pentru cei mai buni!

Oamenii buni sunt deja pe lista cuiva

Paradoxal, mulți așteaptă să le fie furați cei mai buni oameni nefăcând nimic! Nu realizează că piața s-a schimbat că își pot pierde cel mai valoros asset de pe o zi pe alta! Pentru că, să nu ne amăgim: există o cale de acces spre oricine astăzi, orice angajat poate fi contactat discret și direct de un recruiter pe multiple canale: LinkedIn, Facebook, Messenger, WhatsApp ori prin căutări directe pe Ejobs sau Bestjobs, nu mai vorbim de mijloace creative de abordare. Nu există ca oamenii de valoare să nu fie deja pe lista cuiva, să nu fie de fapt pe 2-3 liste concomitent, fiind contactați periodic și constant. Cu certitudine, pentru acești angajați, nu este o problemă de dacă, este o problemă de când vor pleca, pentru că dacă nu la prima, nici la a doua sau la a treia ofertă, dar la următoarea vor pleca sigur, ofertele sunt pe un trend ascendent iar ei vor ceda în cele din urmă celei mai bune dintre oferte.

Fluctuația generează fluctuație

Situația aceasta va continua, toate studiile arată că deficitul de talente se va accentua în anii care vin! Odată începute plecările, șarpele tentațiilor creează un cerc vicios în companie care poate fi oprit dar mult mai scump: fluctuația generează fluctuație! Mai rău, sunt companii care au devenit ținta predilectă de atac pentru competiție pentru că știe competiția că acele companii formează oameni de valoare!

Securizarea talentelor

Vestea bună este că talentele pot fi securizate, există contra-măsuri care trebuie și pot fi luate pentru a minimiza și a reduce, dacă nu a elimina complet (ceea ce este imposibil) riscul ca oamenii buni să plece. A nu face nimic este cea mai proastă opțiune pentru că mai repede sau mai lent, toți cei buni vor pleca. Vestea bună este că este mai simplu să previi decât să tratezi și este mai simplu să oprim plecările înainte de a începe. Vestea bună este că, înțelegând foarte bine nevoile oamenilor putem contrabalansa oferte financiare mai generoase, bătălia nu este câștigată apriori de cei cu mai mulți bani ci de cei inteligenți cărora le pasă cu adevărat de oameni!

Întrebări dureroase

Primul pas însă pe care orice companie trebuie să îl facă este să conștientizeze situația în care se află, în mod sincer și onest, recunoscându-și sieși: avem fluctuație de personal și trebuie să facem ceva! Contra-măsurile de care vorbeam necesită și ele timpul lor de stabilire și implementare, nimic nu se poate face peste noapte. Momentul schimbării este acum, cât nu este prea târziu. Pune-ți următoarele întrebări:

  • La cât se situează fluctuația în organizație? Este peste 15%? Sunt bani aruncați pe fereastră!
  • La cât s-a situat acum 1 an și acum 2 ani și 3 ani? A fost mai mică, este în creștere? Și dacă este în creștere, ce așteptăm, să crească și mai mult?
  • Nu doar cifra brută de fluctuație este importantă ci și structura sa: cine pleacă, cei mai puțin performanți sau cumva cei pe care ne doream să îi păstrăm?
  • Ce pondere au cei buni în total plecări față de restul?
  • Care sunt cauzele pentru care oamenii pleacă? Le știm cu adevărat sau doar credem ce auzim la Exit Interviu (acolo unde se țin exit interviuri…)
  • Când aflăm că un om vrea să plece? Probabil când e prea târziu? Cum am putea afla mai devreme?
  • Unde pleacă? Există o companie anume sau un cluster de companii care se conturează ca destinații? Suntem cumva sub atac?
  • Nu cumva am devenit pepinieră de talente pentru alții, sursa favorită de angajați bine pregătiți pe gratis pentru concurență?

Răspunsul la aceste întrebări este doar prima parte a soluției dar este foarte important pentru că mulți nici măcar nu realizează cât de gravă e situația. Dacă răspunsurile la întrebările de mai sus nu sunt mulțumitoare, acționează acum! Soluții există!